Au apărut noi pasaje din mărturia făcută de fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, lider PDL, despre şpaga din campaniile electorale.
Acesta spune că liderii PDL au făcut presiuni asupra lui, pe de o parte ca să numească pe cine trebuie în anumite funcţii şi pe de altă parte, ca să contribuie cu milioane de euro la campania pentru prezidenţialele din 2009.
Sandu îi nominalizează pe Emil Boc, Elena Udrea sau Roberta Anastase ca fiind cei care exercitau aceste presiuni şi îl ameninţau cu pierderea funcţiei în caz că nu-şi respecta obligaţiile.
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de marţi a emisiunii "100 de minute", realizată de Alessandra Stoicescu, la Antena 3.
Liberalul Mihăiţă Calimente şi-a exprimat speranţa că preşedintele Klaus Iohannis nu va încerca să acopere pe nimeni.
"Dacă reţin eu bine, domnul Gabi Sandu a fost ministru al comunicaţiilor prin 2009 - 2010. De aceea face legătura şi cu datoriile rămase din campania prezidenţială şi vorbeşte de europarlamentare, unde cea mai scumpă campanie a fost cea a Elenei Băsescu. În momentul în care s-a făcut fuziunea dintre PNL şi PD, preşedinte era Crin Antonescu. Eu vreau să cred că preşedintele nu va acoperi pe nimeni, indiferent că e de la PNL, PDL sau alt partid. Eu cred că cei din justiţie trebuie să îşi facă datoria, să vină cu probe, să îi cheme şi pe unii şi pe alţii la audieri."
În schimb, senatorul PSD Şerban Nicolae a explicat că, probabil, există un plan pentru intrarea la guvernare, în acest context.
"Există un mod de lucru. Nu înseamnă că vor fi chemaţi imediat aceşti oameni, dar e clar că nici nu pot scăpa de aceste cercetări, într-o chestiune care ţine de campanie electorală. Din punctul meu de vedere, dacă acesta este "modus operandi", oamenii fiind aceiaşi, înseamnă că acum se doreşte intrarea la guvernare pentru a compensa cheltuielile făcute în 2014 cu europarlamentare şi prezidenţiale."