Antena 3 CNN Politică Senatul dezbate moţiunea pe tema educaţiei, iniţiată de PSD şi PNL

Senatul dezbate moţiunea pe tema educaţiei, iniţiată de PSD şi PNL

<1 minut de citit Publicat la 09:46 07 Apr 2010 Modificat la 09:46 07 Apr 2010
Senatul dezbate moţiunea pe tema educaţiei, iniţiată de PSD şi PNL
În timp ce profesorii ies în stradă, opoziţia îl atacă pe Ministrul Educaţiei printr-o moţiune simplă. Senatorii dezbat miercuri moţiunea pe tema educaţiei, iniţiată de PSD şi PNL.

Intitulată "Educaţia de la supravieţuire la colaps", moţiunea critică măsurile luate de ministrul Educaţiei Daniel Funeriu, în special disponibilizările din domeniu, dar şi Legea salarizării unitare şi Legea Educaţiei.

Cei 23 de senatori PNL şi 18 social-democraţi semnatari cer elaborarea unei noi Legi a învăţământului şi susţin că actualul Guvern nu are o viziune strategică şi este lipsit de transparenţă. Ei vor reîntoarecera la spiritul Pactului Naţional pentru Educaţie, semnat în 2008 de toate partidele parlamentare.

Antena 3

×
Etichete: Senat motiune educatie
x close