Antena 3 CNN Politică Senatul a adoptat în procedură de urgenţă proiectul legislativ privind instituirea Zilei Dăruirii

Senatul a adoptat în procedură de urgenţă proiectul legislativ privind instituirea Zilei Dăruirii

1 minut de citit Publicat la 09:28 18 Sep 2018 Modificat la 09:28 18 Sep 2018
o_1cnllpn3j18isqb2q7psdpsak8.jpg

Senatul a adoptat luni, în procedură de urgenţă, proiectul legislativ privind instituirea „Zilei Dăruirii” pe data de 25 septembrie. Iniţiatorul, Niculae Bădălău, a adus ca argument principal un citat din Blaise Pascal: “Plăcerea oamenilor cu adevărat mari e să facă oamenii fericiţi”.

Propunerea legislativă privind instituirea Zilei dăruirii pe data de 25 septembrie, a fost adoptată în plenul Senatului cu 58 de voturi „pentru”, 20 de voturi „împotrivă” şi 11 abţineri.

"Dăruirea este, înainte de toate, un act profund şi personal, izvorât dintr-o nevoie umană, aceea de a fi bun, generos: a de oferi celuilalt, de a te simţi împlinit, de a-i contamina pe alţii de bucuria vieţii. A dărui din inimă, a participa la ceva anume, a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva, poate însemna şi a simţi că faci parte dintr-o comunitate pe care vrei să o faci un loc mai bun şi mai frumos, a contribui la o activitate nobilă, valoroasă (...) Scopul promovării acestei iniţiative legislative este acela de a creşte responsabilitatea cetăţenilor de toate vârstele, de a servi toate segmentele societăţii, de a contribui la o moştenire culturală care trebuie amplificată, de a încuraja generozitatea şi implicarea socială prin instituirea unei Zile a dăruirii", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

×
Etichete: Senat proiect
x close