Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din Senat, a avut luni o întrevedere cu preşedintele Comisiei permanente pentru Apărare şi Afaceri Externe a Parlamentului elen, Konstantinos Vrettos, conform Agerpres.
Social-democratul a solicitat sprijinul Greciei pentru obţinerea unei decizii favorabile pentru România în problema aderării la Spaţiul Schengen.
Solicitarea lui Titus Corlăţean a fost întâmpinată favorabil de Konstantinos Vrettos, care a precizat că va adresa o scrisoare pe această temă ministrului de externe al Republicii Elene, solicitând sprijinirea României.
De asemenea, în cadrul întrevederii au fost abordate şi teme privind stadiul relaţiilor politice, economice şi culturale existente între cele două state, precum şi colaborarea în cadrul instituţiilor europene - Uniunea Europeană, Consiliul Europei, OSCE.