Antena 3 CNN Politică Senatorul Iulian Bădescu dă PDL pentru PSD. Boc, acuzat pentru măsurile de austeritate

Senatorul Iulian Bădescu dă PDL pentru PSD. Boc, acuzat pentru măsurile de austeritate

2 minute de citit Publicat la 11:25 02 Iun 2010 Modificat la 11:25 02 Iun 2010
Senatorul Iulian Bădescu dă PDL pentru PSD. Boc, acuzat pentru măsurile de austeritate
Premieră de la ultimele alegeri parlamentare. Un parlamentar a părăsit rândurile puterii pentru a intra în cele ale Opoziţiei. Senatorul Iulian Bădescu a demisionat miercuri din PDL pentru a adera la PSD acuzând măsurile de austeritate ale Guvernului şi modul în care premierul Emil Boc le-a impus parlamentarilor partidului ca o condiţie obligatorie pentru păstrarea statutului de membru PDL. Întrebat de ce a ales PSD pentru a-şi continua activitatea politică, Bădescu s-a limitat să precizeze că el crede în Victor Ponta.

Vicelider de grup PDL la Senat şi parlamentar de Prahova, Bădescu a explicat, la Antena 3, că şi-a dat demisia din PDL deoarece nu este de acord cu măsurile de austeritate şi modul în care acestea au fost luate şi impuse peste noapte de către premierul Emil Boc parlamentarilor partidului. El a recunoscut că a avut o ieşire verbală mai dură la ultima întâlnire de luni a premierului cu senatorii democrat-liberali.

?Demisionez pentru că nu susţin măsurile guvernului Boc şi pentru că sprijinul pentru aceste măsuri au devenit o condiţie pentru a fi membru PDL. În şedinţa de grup a PDL de luni, la care a fost prezent şi premierul Emil Boc, dânsul a spus foarte clar: ori susţineţi aceste măsuri, ori nu mai sunteţi membri PDL şi vă puteţi căuta un alt drum? a explicat Bădescu.

El a susţinut că îi este ruşine să mai dea ochii cu propriul electorat şi mai ales cu părinţii săi. "Vreau ca atunci când merg în colegiul unde am fost ales să mă pot uita în ochii celor care m-au învăţat carte, care au grijă de sănătatea mea, în ochii vecinilor şi mai ales în ochii părinţilor mei fără a-mi fi ruşine. Cred că bună parte dintre măsurile anticriză propuse de actualul guvern nu fac altceva decât să omoare şi bruma de speranţă pe care o mai aveau românii", a mai declarat Iulian Bădescu.

Senatorul a arătat că a făcut un sondaj pe 250 de persoane din colegiul său şi a constatat că acestea sunt de acord cu reducerile salariilor din domeniul administrativ, dar nu şi cu diminuarea salariilor la nivel general şi a pensiilor.

?Nu cred că aceste măsuri vor face să atingem obiectivul de deficit bugetar. Probabil că la toamnă va fi nevoie de o nouă intervenţie pe piaţa financiară pentru a mări inflaţia ori a mări de taxe şi impozite. Mi-e ruşine să mai merg în teritoriu, mi-e ruşine să mai stau de vorbă cu părinţii mei? a mai afirmat Bădescu.

El a admis că a avut o ieşire mai impetuoasă la discuţia premierului cu senatorii PDL. ?A fost justificată, mai ales că toţi cei din PDL am fost puşi peste noapte în situaţia de afla că suntem în plină criză şi de a accepta fără a fi consultaţi aceste măsuri. Am fost aleşi uninominal toţi trebuie să reprezentăm interesele celor care ne-au votat cât mai bine? şi-a justificat senatorul noua poziţie politică adoptată.

Antena3.ro

×
x close