Antena 3 CNN Politică Senatorii au votat includerea mărului în dieta elevilor formată din lapte, corn şi miere

Senatorii au votat includerea mărului în dieta elevilor formată din lapte, corn şi miere

1 minut de citit Publicat la 14:52 18 Mai 2010 Modificat la 14:52 18 Mai 2010
Senatorii au votat includerea mărului în dieta elevilor formată din lapte, corn şi miere
Elevii claselor I-VIII vor primi, gratuit, câte un măr, pe parcursul anului şcolar, au decis marţi senatorii care au adoptat, cu 81 de voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi două abţineri, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli.
Senatorul UDMR Tiberiu Guthner a dori să ştie în cadrul dezbaterilor la această ordonanţă dacă s-a făcut un studiu prin care să se demonstreze că această combinaţie care li se oferă elevilor în şcoli, respectiv lapte, corn, miere şi mere este una sănătoasă sau ar trebui regândite celelalte programe.
Răspunsul reprezentantului Guvernului a fost acela că mărul este distribuit la finalul cursurilor, în timp ce laptele şi cornul sunt oferite elevilor la începutul activităţii didactice, astfel că nu există niciun pericol privind combinaţia de produse.
Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli prevede acordarea de mere, în anul şcolar 2009-2010, elevilor din clasele I-VIII care frecventează învăţământul de stat şi privat autorizat/creditat, pe o perioadă de maximum 100 de zile de şcolarizare, în limita valorii zilnice de 0,3 lei/elev.
Finaţarea proiectului este 75% europeană, în limita a 5 milioane de euro şi 25% finanţare românească, ce reprezintă 1,6 milioane de euro.
Senatul este primă Cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege, forul decizional fiind Camera Deputaţilor.
Antena3.ro

×
x close