Antena 3 CNN Politică Inițiativa legislativă cetățenească, sprijinită de Partidul Umanist Social Liberal, a strâns deja 18.000 de semnături

Inițiativa legislativă cetățenească, sprijinită de Partidul Umanist Social Liberal, a strâns deja 18.000 de semnături

Alexandra Dima
<1 minut de citit Publicat la 17:26 14 Oct 2022 Modificat la 17:26 14 Oct 2022
pusl confiscare mari averi ilegale
Continuă iniţiativa PUSL pentru confiscarea marilor averi ilegale Sursa foto: Facebook | Partidul Umanist Social Liberal PUSL Sediul Central

Până în prezent, s-au strâns 18.000 de semnături, din totalul de 100.000, necesar pentru depunerea inițiativei. Campania de strângere de semnături demarată de PUSL se desfășoară în aproape toată țara și se așteaptă ca proiectul să poată fi depus la Parlament înaintea începerii următoarei sesiuni parlamentare, în luna februarie.

Inițiativa legislativă legată de recuperarea marilor averi ce nu pot fi justificate are drept scop promovarea egalității în fața legii și își propune să contribuie la identificarea discrepanțelor dintre averile importante și veniturile legale declarate și direcționarea celor ilegale către obiective de interes public: grădinițe, școli, spitale.

„Este un proiect pentru aflarea adevărului, pentru că am văzut atât de multe cazuri în care unii s-au îmbogățit peste noapte, iar oamenii cinstiți au asistat, neputincioși, la acest fenomen. Adoptarea acestei inițiative legislative ar permite recuperarea de către bugetul de stat a sumelor nejustificate și utilizarea lor în folosul românilor”, a declarat deputatul PUSL Grațiela Gavrilescu.

×
Etichete: PUSL
x close