Antena 3 CNN Politică Semnal de alarmă tras de Grindeanu. Măsurile Guvernului ”puse sub semnul întrebării”, din cauza nepromulgării bugetului

Semnal de alarmă tras de Grindeanu. Măsurile Guvernului ”puse sub semnul întrebării”, din cauza nepromulgării bugetului

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 11:57 16 Feb 2017 Modificat la 11:57 16 Feb 2017
o_1b935hk6r1thv1kfnlb1grj2am8.jpg
Foto: gov.ro

Măsurile luate de către Guvern sunt "puse sub semnul întrebării", din cauza nepromulgării bugetului, a afirmat joi premierul Sorin Grindeanu. 

La începutul şedinţei de Guvern de joi, Grindeanu le-a mulţumit miniştrilor din Cabinetul său pentru faptul că îşi continuă activitatea, "deşi bugetul întârzie în a fi promulgat". 

"Din păcate, faptul că dumneavoastră şi noi am reuşit, zic eu, în timp record să venim cu un buget care să ţină cont de programul nostru de guvernare, de toate măsurile pe care noi ne-am angajat să le punem în practică, iată că toată această muncă este întârziată. Ba mai mult decât atât, acele măsuri noi pe care le-am luat şi pe care le aveam în programul de guvernare (...), din cauza nepromulgării bugetului încă, sunt puse sub semnul întrebării. Noi ne-am făcut treaba, am adoptat actele legislative necesare, am prevăzut banii în buget pe toate aceste măsuri", a afirmat Grindeanu. 

Potrivit premierului, această întârziere în promulgarea bugetului va afecta atât funcţionarea ministerelor, cât şi a autorităţilor judeţene şi locale. 

"Din păcate, toată această întârziere (...) se duce în lanţ nu doar către ministerele pe care dumneavoastră le coordonaţi, ci şi către autorităţile judeţene, autorităţile locale, toate lucrurile care decurg pe piramidă în jos spre o bună funcţionare a statului. Şi aşa eram destul de întârziaţi datorită programului electoral, datorită tuturor lucrurilor pe care dumneavoastră le ştiţi şi care nu au depins de noi. De aceea, o să mai funcţionăm şi toată lumea o să mai funcţioneze în continuare cu 1/12 (din prevederile bugetelor anului precedent - n.r.), aşa cum ştiţi, conform legii, din păcate", le-a transmis Grindeanu miniştrilor. 

×
x close