Andrei Șelaru, cunoscut și sub numele de Selly, a comentat, la Antena 3 CNN, situaţia în care se afla acum analiza la CSAT şi CCR cu privire la situaţia alegerilor din primul tur al alegerilor prezidențiale. El a transmis un mesaj tinerilor prin care a explicat cum funcționează manipularea în mediul online şi la ce este nevoie să fim atenţi. „Dacă ți se pare că ești de acord cu absolut tot ce spune respectivul partid sau respectivul candidat, atunci în mod cert ești manipulat", a spus el, subliniind şi că „votul este crucial și trebuie să-l luați foarte în serios pentru că în joc e viitorul nostru".
„Cu siguranță trăim vremuri interesante cu siguranță nu am eu toate datele ca să mi dau seama de care ar fi poate decizia CCR corectă în acest moment. Eu doar vreau să vă transmit că urmează de asemenea niște alegeri extraordinar de importante alegerile parlamentare și am transmis un mesaj către absolut toată lumea și în mod special către tinerii care mă urmăresc să petreacă poate mai mult decât câteva minute pe Tik Tok pentru a se documenta despre fiecare candidat în parte fiecare, partid în parte.
Cel mai simplu sau cel mai cel mai elocvent este să urmărești niște lucruri de formă lungă nu niște Tik Tok-uri sau niște Instastory-uri de câteva secunde în care să auzi reprezentanții partidelor sau respectivii candidați cum vorbesc și cum sunt întrebați pe diferite subiecte și chiar să-ți dai atenția pentru mai mult de câteva minute ca să poţi să-ți formez o părere cât mai corectă cât mai coerentă.
Pentru că ce se întâmplă în zona aceasta de platforme de social media care te ajută sunt un mod excelent de a comunica este că se pune foarte mult accent pe acest conținut de formă scurtă videoclipuri scurte de câteva secunde. Şi aci mă refer la un candidat sau la un partid anume.
Eu sunt apolitic, nici acum și nici în trecut nu mi-am comunicat vreo opțiune politică în spațiul public, dar ca să poți să înțelegi în esență despre ce este vorba și ca să poți să-ți dai seama pe cine îți dorești cu adevărat într-o funcție publică e necesar să vezi mai mult decât câteva secunde.
Toți politicienii fac propagandă toate partidele fac propagandă. Este un lucru care într-o campanie electorală este absolut firesc. Poate sau nu să existe nereguli când vine vorba de propaganda politică că și această propagandă politică are un set de reguli bine definit şi cred că este foarte important să studiați lucrurile în profunzime.
Selly: „Dacă ți se pare că ești de acord cu absolut tot ce spune un partid sau un candidat, atunci în mod cert ești manipulat"
Şi cred că în momentul în care te uiți la un candidat sau la un partid politic și ți se pare că ești de acord cu absolut tot ce spune respectivul partid sau respectivul candidat atunci în mod cert ești manipulat.
Nu există cred o soluție perfectă. Dacă cineva crede că există un partid perfect sau un candidat perfect care să fie ideal pentru România cel mai probabil este manipulat, cel mai probabil nu vede dintr-o singură parte ceea ce se spune, cel mai probabil nu înțelege toate nuanțele realități.
Realitatea e mult mai complexă decât poate fi exprimată în niște sloganuri de campanie sau niște videoclipuri scurte pe orice rețea socială nu doar pe TikTok", s spus el.
Citeşte şi: CCR cere renumărarea tuturor voturilor de la alegerile prezidențiale de duminică
Referitor la influenţa platformelor sociale în campaniile electorale, si dacă crede că suspendarea rețelei Tik Tok este o decizia bună, Selly a spus:
„Dacă algoritmul acestei platforme TikTok sau comportat diferit și au favorizat în mod fraudulos un anumit candidat în cazul în care această platformă și algoritmii săi s-au comportat total anormal așa cum s-ar comporta cu orice alt cont, pe care pot și eu să mi-l deschid acum pe telefon sau dumneavoastră, atunci evident că se justifică o asemenea decizie.
Dacă în cazul în care această platformă Tik Tok sau oricare alta intervine își schimbă algoritmii se produce acolo o schimbare menită să favorizeze un anumit candidat atunci evident este un lucru foarte grav și atunci o astfel de decizie cu siguranță nu ar fi una exagerată.Dar de asta avem în România serviciile inteligence exact pentru situații de acestea.
Orice lucru care înseamnă fraudarea alegerilor ar trebui să ducă evident la o repetare a alegerilor, dacă nu se poate ajunge la un rezultat care să fie corect, dar iarăși noi aici nu avem toate datele, sunt foarte multe variabile în joc
Selly: „Dacă ne uităm doar la sloganuri și la lucruri care ne gâdilă urechile, atunci toți politicienii vorbesc frumos"
Sigur că ei vor spune ce vrem să auzim, dar e bine să investigăm pe cont propriu, sunt multe resurse pe internet, e cea mai mare enciclopedie și cea mai mare arhivă de informații și atunci evident că atunci când punem ștampilă trebuie să vedem și noi cine sunt membrii partidului, au și ei un istoric.
E important să vedem, totuși, care le e istoricul, dacă rezonăm și dacă vrem cu adevărat să conducă această țară. Pentru că dacă ne uităm doar la sloganuri și la lucruri care ne gâdilă urechile, atunci toți politicienii vorbesc frumos.
Selly, despre importanţa alegerilor parlamentare
„Alegerile parlamentare sunt cel puțin la fel de importante ca cele prezidențiale pentru că noi suntem o democrație reprezentantivă ceea ce înseamnă că în parlament se iau cele mai grele decizii, parlamentul votează legile, parlamentul numește prim-ministrul sau care dă jos guvernul.
Inclusiv dacă ar fi, doamne ferește, cazul să mergem la război, parlamentul este cel care votează asta, chiar dacă preșdintele e șeful CSAT, tot în parlament se votează acest lucru. Și atunci, votul vostru de duminică e extrem de important, dacă nu votezi nu ai dreptul să te plângi de cum acționează politicienii sau partidele, ești invizibil pentru ei, nu ai mers la vot.
„Votul este crucial și trebuie să-l luați foarte în serios pentru că în joc e viitorul nostru"
Mulți dintre voi poate locuiți în alte județe, în cazul în care nu puteți să călătoriți acasă e esențial să profitați de puținul timp pe care-l aveți la dispoziție să vă faceți viză de flotant, altfel nu veți putea vota la aceste alegeri. Există și pe internet și sunt convins că și la televizor ghiduri despre cum vă puteți face această viză.
Deci este un vot crucial și trebuie să-l luați foarte în serios pentru că în joc e viitorul nostru. Mare parte dintre noi vom rămâne în această țară, vom munci în această țară, vom plăti taxe în această țară și cu siguranță cu toții ne dorim o Românie mai bine. Ce înseamnă asta exact e opțiune și decizia fiecăruia dintre voi. Vă cer doar să vă informați bine", a spus Selly, la Antena 3 CNN.