Antena 3 CNN Politică Şeful PD-L Bistriţa: Postul de parlamentar se vinde cu zeci de mii de euro

Şeful PD-L Bistriţa: Postul de parlamentar se vinde cu zeci de mii de euro

1 minut de citit Publicat la 19:12 08 Aug 2008 Modificat la 19:12 08 Aug 2008
Şeful PD-L Bistriţa: Postul de parlamentar se vinde cu zeci de mii de euro
Doriţi să intraţi în politică sau să deveniţi paramentar şi nu ştiţi cum? Este suficient să aveţi bani. Cel puţin acesta este mesajul transmis de şeful interimar al PD-L Bistriţa, Ioan Oltean. Acesta a decis că patidul nu poate susţine financiar campania viitorilor parlamentari PD-L, în consecinţă, doritorii vor fi nevoiţi să cotizeze. De altfel, fixarea sumei necesare a fost prima decizie a sa în calitate de lider la Bistriţa.

Un loc de parlamentar costă câteva zeci de mii de euro. Cel puţin atât trebuie să plătească democrat-liberalii bistriţeni care vor un fotoliu de deputat sau senator. Iniţiativa i-a aparţinut chiar şefului interimar al organizaţiei, Ioan Oltean.

"Asigur că fiecare candidat va avea o cotă parte şi o va da înainte, nu după ce a pierdut sau a câştigat. Am învăţat mai multe lucruri de la alegerile acestea. Banii jos şi apoi intri în cursă. Eu cred că o campanie pentru un colegiu se poate face, în Bistriţa-Năsăud, cu 20.000-30.000 de euro", spune Oltean.

Sumele pe care democrat-liberalii bistriţeni trebuie să le plătească nu sunt însă, fixe. Ele variază în funcţie de notorietatea candidatului. Cu toate acestea, nu buzunarul candidatului este cel care va conta, asigură Oltean.

"Va fi o mare bătălie şi vom prefera să cheltuim de la partid mai mulţi bani cu un candidat care are un cont mai puţin umflat decât să susţinem un candidat foarte bogat dar care nu are nicio şansă", a declarat acesta.

Ce par să uite politicienii este faptul că voturile vin de la cetăţeni.

Antena3

×
x close