Scandal la PSD Bucureşti în această seară, în timp ce conducerea filialei valida candidaturile celor şase persoane care vor să câştige preşedinţia organizaţiei. Printre candidaţi se numără şi Marian Vanghelie, primarul sectorului 5. unul dintre rivalii lui Vanghelie la preşedinţia PSD, Robert Negoiţă, s-a prezentat la sediul PSD Bucureşti pentru a participa la şedinţa consiliului însoţit de două persoane din staff-ul său.
După o aşteptare de câteva minute, Negoiţă a fost chemat singur în sală pentru adoptarea chestiunilor statuare. Acolo a aflat că şedinţa nu este una pentru candidaturi şi i s-au adresat acuzaţii jignitoare care nu au nici o bază reală, după cum declară acesta. Marian Vanghelie, actualul primar al sectorului 5, a negat că ar fi avut loc un incident. În cele din urmă, incidentul a fost aplanat, iar Robert Negoiţă a ieşit mulţumit din şedinţă, declarând că membrii partidului l-au ascultat şi că nu are de făcut reproşuri la adresa nimănui. Robert Negoiţă a precizat că speră în corectitudinea alegerilor.
Antena3