Antena 3 CNN Politică Ședință crucială la PSD. Liviu Dragnea: Nu luăm în calcul suspendarea președintelui

Ședință crucială la PSD. Liviu Dragnea: Nu luăm în calcul suspendarea președintelui

1 minut de citit Publicat la 13:30 21 Mai 2018 Modificat la 13:30 21 Mai 2018
Ședință crucială la PSD. Liviu Dragnea: Nu luăm în calcul suspendarea președintelui

Update: „Am discutat despre câteva decizii pe care Guvernul urmează să le ia. Vor adopta Ordonanța pentru achizițiile publice. Este un document important. Este un document așteptat, care urmărește ca termenele să fie scurtate, procedurile să fie simplificate”, a declarat Liviu Dragnea, după ședința PSD. 

Liviu Dragnea a fost întrebat de jurnaliști dacă se ia în calcul suspendarea președintelui și dacă se va organiza un miting pentru susținerea Vioricăi Dăncilă.

”Sigur că s-au atins și aceste subiecte, dar încă o dată vă spun. Noi nu am hotărât să promovăm discuția despre cele 2 teme, dar nu vrem uităm care este miezul acestei discuții, pentru că turnători a mai avut și va mai avea România. Important pentru noi rămâne conținutul acestei plângeri penale, care are elemente de antisemitism.

În ceea ce privește suspendarea președintelui, noi tot sperăm că mai există undeva o fărâmă de luciditate. Nu am discutat, nu luăm în calcul suspendarea președintelui, dar nu avem de gând să stăm și să nu facem nimic. Vom utiliza toate mijloacele legale, constituționale, sociale pentru a răspunde”, a declarat Liviu Dragnea.

Știrea inițială

Ședinţă crucială a liderilor PSD, în scandalul momentului. Sesizarea depusă de Ludovic Orban la Parchet pe numele Vioricăi Dăncilă şi al lui Liviu Dragnea aruncă în aer politica.

Sunt lideri social-democraţi care cer chiar suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, despre care spun că se află în spatele acestui demers. Se discută de asemenea despre un miting de susţinere a premierului.

Preşedintele interimar al PSD Timiş, Călin Dobra, a declarat că social-democraţii sunt pregătiţi „inclusiv de a ieşi în stradă”, pentru a o susţine pe Viorica Dăncilă.

 

×
x close