Antena 3 CNN Politică Ședință decisivă a Coaliției pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale. Care sunt cele două variante

Ședință decisivă a Coaliției pentru stabilirea datei alegerilor prezidențiale. Care sunt cele două variante

hepta_7698917
Liderii Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Foto: Hepta
de Robert Kiss    |    25 Iun 2024   •   08:01

Liderii Coaliției se reunesc, marți, pentru a stabili data finală a alegerilor prezidențiale. Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au pe masă două variante, ambele mai apropiate de data dorită de social-democrați. Liderul PSD își dorește alegerile în septembrie, în timp ce liberalii ar fi vrut să împingă alegerile cât mai târziu, spunându-le partenerilor de coaliție că un scrutin organizat în luna septembrie îi prinde pe alegători în vacanță în timpul campaniei electorale.

Săptămâna trecută, președintele PSD, Marcel Ciolacu, declara că data precisă a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale va fi decisă în Coaliție și i-a transmis ministrului PNL de Interne să pregătească documentul. „În urma deciziilor din coaliţia de guvernare, îi solicit domnului vicepremier şi ministru al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale”, a spus Marcel Ciolacu.

Cele două date luate în calcul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale sunt 15 sau 29 septembrie. 

În februarie cei doi lideri au bătut palma pentru datele de 8 septembrie și 22 septembrie, la fel și pentru comasarea alegerilor locale cu europarlamentare pe 9 iunie. După câteva zile, Ciolacu și Ciucă s-au răzgândit și au decis ca turul 1 și turul 2 să aibă loc pe 15 și 29 septembrie. În martie, Parlamentul a stabilit că prezidențialele pot fi organizate în septembrie.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, săptămâna trecută, că alegerile prezidenţiale pot avea loc în septembrie, octombrie sau în noiembrie, „în conformitate cu legislaţia în vigoare”.

„În ce priveşte alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, ele pot avea loc în septembrie sau în octombrie sau noiembrie, atât. Dacă se vrea altceva trebuie schimbat în legislaţia şi cred că este prea târziu. Nu contează, după părerea mea, dacă au loc în septembrie, în octombrie sau în noiembrie, ceea ce contează este opinia românilor. Este important pentru mine să subliniez că preşedintele României trebuie să fie ales de români şi nu de partide. De aceea avem vot direct şi de aceea cred că este important ca românii să se informeze şi să se intereseze, indiferent dacă în timpul campaniei se află la munte, la mare la birou sau în orice altă parte", a afirmat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu preşedintele Italiei

El a spus că este clar că, pentru următorii cinci ani, aceste alegeri sunt cele mai importante.

„Se discută mult în jurul a câtă putere are sau nu are preşedintele. Eu pot să vă spun că are suficientă putere pentru a face din alegerile prezidenţiale miza principală a alegerilor din acest an. La fel de importante sunt şi parlamentarele, şi localele şi europarlamentarele, dar ştim că pentru români miza este alegerea preşedintelui şi cred că este bine aşa. De aceea nu vreau să spun când să aibă loc sau cine ar trebui să candideze. Asta se stabileşte de partide", a mai spus şeful statului.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Marine Le Pen promite că va reduce ajutorul pentru Ucraina
x close