Antena 3 CNN Politică Şedinţa Camerei, suspendată pentru că PNL a prezentat un text modificat al moţiunii pe educaţie

Şedinţa Camerei, suspendată pentru că PNL a prezentat un text modificat al moţiunii pe educaţie

1 minut de citit Publicat la 23:13 23 Mar 2009 Modificat la 23:13 23 Mar 2009
Şedinţa Camerei, suspendată pentru că PNL a prezentat un text modificat al moţiunii pe educaţie
Soarta moţiunii simple pe educaţie depusă de PNL rămâne incertă. Camera Deputaţilor şi-a suspendat luni seară şedinţa fără ca moţiunea să fie dezbătută. Motivul a fost că reprezentanţii PSD şi PDL au considerat că regulamentul camerei a fost încălcat, după ce deputatul PNL Alina Gorghiu a citit în plen un text modificat al moţiunii depuse de PNL.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat şedinţa suspendată, urmând ca în termen de zece zile comisia de regulament să analizeze stenograma acesteia şi să prezinte o concluzie.

Deputaţii PSD şi PDL au motivat cererea de susependare a şedinţei prin faptul că textul citit de Alina Gorghiu este altul decât cel al moţiunii. Mai mult, unii deputaţi au declarat că moţiunea citită de deputata PNL nu există şi este ilegală.

Deputatul PNL Bogdan Olteanu a explicat că de la depunerea moţiunii şi până la dezbaterea ei, au fost emise cel puţin cinci ordine de ministru care modifică programa şcolară, iar textul moţiunii a trebuit să fie actualizat.

Liderul grupului deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că incidentul arată că ?parlamentarii majorităţii fac o confuzie: cred că Parlamentul este un cerc de lectură în care parlamentarii trebuie să arate că ştiu citirea" şi nu un cerc de dezbateri.

Antena3.ro

×
x close