Este şedinţă de urgenţă a coaliţiei de guvernare, luni după-amiază, dar fără ALDE.
Președintele PSD Liviu Dragnea şi premierul Mihai Tudose sunt la Vila Lac 1, unde discută despre Codul Fiscal care ar putea arunca România în aer.
În acelaşi timp, Călin Popescu Tăriceanu este la Parlament şi transmite mesaje de calm. Tăriceanu dă de înţeles că ar fi bine ca puterea să nu se grăbească în privinţa revoluţiei Fiscale.
Tăriceanu nu a fost chemat la Vila Lac 1. În replică, șeful ALDE a spus că aceasta nu ar fi o ședință a coaliției, ci a PSD, astfel că acest lucru nu va afecta relația din coaliție.
Există mai multe scenarii: OUG să fie aprobată sau premierul Mihai Tudose să ceară transformarea ordonanței de urgență în proiect de lege, ca să ajungă pe masa parlamentarilor, iar coaliția de guvernare să-și asume toate modificările.
Deocamdată, nu se știe dacă miercuri se va discuta despre Codul fiscal și salariile românilor sau va fi ședința obișnuită de guvern, din fiecare săptămână.