Antena 3 CNN Politică Secvenţial. 85 de MILIOANE lei în plus pentru Traian Băsescu

Secvenţial. 85 de MILIOANE lei în plus pentru Traian Băsescu

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 18:49 12 Iul 2015 Modificat la 18:49 12 Iul 2015
base.jpg
Foto: jurnalul.ro
Fostul preşedinte Traian Băsescu se va bucura de o mărire a lefei, după ce fostul premier interimar Gabriel Oprea a promulgat o ordonanţă privind mărirea indemnizaţiiilor pentru demnitari. Mai exact, Băsescu va încasa peste 16.000 de lei lunar.
 
În prezent, Traian Băsescu are o pensie de 2.580 de lei, iar indemnizaţia de fost preşedinte ajunge la 5.030, ceea ce înseamnă un total de 7.610 lei.

Prin noua lege a pensiilor speciale însă, Traian Băsescu va încasa alţi 8.500 de lei. 
 
Astfel, fostul şef de stat mai primeşte încă 2.200 la pensia specială pentru că a avut două mandate de deputat, iar majorarea indemnizaţiei de fost preşedinte creşte cu 6.300 de lei, astfel că veniturile lui Traian Băsescu se măresc cu încă 8.500 de lei şi ajunge la un venit nou de 16.110 lei.

Traian Băsescu a ieşit la pensie chiar în timpul ultimului mandat de preşedinte al României, în 4 noiembrie 2014. 
 
Informaţiile au fost prezentate duminică, la emisiunea Secvenţial, de la Antena 3.

×
x close