Antena 3 CNN Politică Sebastian Burduja (PNL), mesaj tranşant pentru Clotilde Armand: "Rușine, linia roșie a fost depășită"

Sebastian Burduja (PNL), mesaj tranşant pentru Clotilde Armand: "Rușine, linia roșie a fost depășită"

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 22:11 05 Iul 2021 Modificat la 22:11 05 Iul 2021
o_1f9s17obiivj1728c0g1pca8tag.jpg

Liberalul Sebastian Burduja susține că primarul Clotilde Armand a blocat proiectul pentru copiii cu Sindrom Down din răzbunare.

„Zilele trecute s-a întâmplat ceva efectiv de neimaginat la Primăria Sectorului 1: primarul Armand Clotilde a blocat proiectul primului centru integrat pentru copiii cu Sindrom Down din România. Da, ați citit bine, chiar dacă pare absurd și ireal. A făcut asta din răzbunare față de PNL, în dispreț total față de niște copilași nevinovați, care ar trebui lăsați deoparte de orice joc politic murdar”, scrie în mesajul președintelui PNL - Sectorul 1, Sebastian Burduja.

Liberalul mai spune că centrul pentru copiii cu Sindrom Down urmează să fie construit lângă Piața Victoriei, pe un teren care aparține Bisericii Mavrogheni. Potrivit lui Burduja, proiectul are toate avizele, dar nu a fost adoptat deoarece liberalii au refuzat să voteze alt proiect, promovat de primar.

„Ce a urmat depășește orice imaginație si orice limite ale bunului simț. Inițiatorii proiectului au fost amânați si purtați cu vorba timp de luni de zile. Într-un final, primarul sectorului 1 a acceptat introducerea acestui punct pe ordinea de zi a ședinței de consiliu local de vineri, 2 iulie. Dar asta nu e tot.

Pentru ca nu a reușit sa-și impună un proiect de rectificare bugetara (făcut pe genunchi, fără nicio consultare), primarul Armand Clotilde s-a răzbunat și a cerut retragerea proiectului legat de Centrul Down de pe ordinea de zi. Totul este înregistrat, iar înregistrarea e (deocamdată) disponibilă pe site-ul primăriei sectorului 1. Priviți și va minunați cum se răzbună un primar ales pe copiii cu Sindrom Down. Fără nicio justificare, fără nicio explicație. Cum este posibil așa ceva”, susține Burduja.

Președintele PNL, filiala din Sectorul 1, îi cere lui Clotilde Armand să prezinte scuze publice deoarece a încălcat „linia roșie”.

„Solicit public acestui primar să își ceară scuze în fata acestor copii, a părinților lor și a tuturor cetățenilor sectorului 1! Rușine! Am înțeles ca politica se face după mintea unora doar cu scandal și răzbunări, dar totul are o limită. Iar administrația are nevoie de proiecte care să rezolve nevoile oamenilor.... Un ultim mesaj pentru primarul în funcție de la sectorul 1: linia roșie a fost depășită”, este concluzia liderului PNL din Sectorul 1.

Acesta a mai anunțat că viceprimarul liberal Ramona Porumb și consilierii locali PNL au depus luni un nou proiect pentru rezolvarea urgentă a situației.

×
Etichete: Clotilde Armand
x close