Antena 3 CNN Politică Se împlinesc două luni de la căderea Cabinetului Boc. Fără Guvern, România nu poate primi ajutor fianciar

Se împlinesc două luni de la căderea Cabinetului Boc. Fără Guvern, România nu poate primi ajutor fianciar

2 minute de citit Publicat la 15:23 13 Dec 2009 Modificat la 15:23 13 Dec 2009
Se împlinesc două luni de la căderea Cabinetului Boc. Fără Guvern, România nu poate primi ajutor fianciar
Duminică se împlinesc două luni de la căderea Cabinetului condus de Emil Boc. Dar nu avem încă nici Guvern şi nici un buget pentru anul viitor. România nu poate primi astfel, ajutorul fianciar european, pentru a traversa criza economică, întrucât nu respectat condiţiile impuse de FMI şi Comisia europeană. Statul este în pericol, să nu mai aibă bani după 1 ianuarie, pentru plata salarilor şi a pensiilor.

Guvernul Boc II a fost primul cabinet demis, prin moţiune de cenzură în ultimii 20 de ani. După căderea executivului, Constituţia prevede fie numirea unui nou guvern, fie ca Executivul demis să îşi continue activitatea până când un nou guvern îşi intră în atribuţii.

Primul care a reacţionat după căderea guvernului a fost preşedintele PNL Crin Antonescu. Acesta a propus un guvern de tehnoctaţi care să fie condus de Klaus Johannis, primarul Sibiului. Soluţia liberală a fost adoptată cu ceva ezitări de PSD, dar şi de UDMR.

În cele din urmă, cele trei formaţiuni politice au anunţat că reprezintă o nouă majoritate care va susţine în parlament un cabinet Iohannis. Criza politică s-a accentuat şi în urma disputelor aprige dintre şeful statului şi partide, asupra procedurii legale de numire a premierului. Traian Băsescu a invocat tot timpul situaţia în care, dacă nu există un partid cu majoritate în Parlament, preşedintele este cel care desemnează primul ministru.

Preşedintele Traian Băsescu a refuzat însă să-l nominalizeze pe primarul Sibiului la şefia guvernului. Nici consultările pe care le-a organizat la Cotroceni nu au deblocat situaţia. După demiterea guvernului, primul premier desemnat de preşedintele Traian Băsescu a fost tehnocratul Lucian Croitoru. Guvernul său, format în majoritate din miniştrii democrat-liberali ai executivului Boc, a fost respins însă cu un vot zdobitor în Parlament.


Ca urmare, Cabinetul Boc II a rămas interimar, iar şeful statului a făcut o nouă propunere: primarul sectorului 3, democrat-liberalul Liviu Negoiţă. Acesta nu a ajuns însă nici până în prezent în Parlament.
Niciuna dintre cele două părţi nu a cedat până în momentul alegerilor prezidenţiale. Nici alegerile prezidenţiale nu au clarificat situaţia şi nici nu au reconfigurat scena politică. Conform Biroului Electoral Central, scrutinul a fost câştigat tot de Traian Băsescu, însă rezultatul a fost contestat de către PSD. Numărătoarea voturilor continuă şi la o săptămână de la închiderea urnelor.
PD-L a continuat negocierile policie în speranţa că va putea forma o majoritate în parlament. PNL a lăsat să se înţeleagă că s-ar putea întoarce la guvernare cu PD-L, dacă ar primi postul de premier. PSD doreşte deocamdată să păstreze majoritatea formată cu liberalii şi UDMR.
Din cauza haosului instituţional, ţara a rămas însă fără un buget de stat pe 2010, deşi mai sunt doar câteva zile până în noul an.

România a intrat într-un cerc vicios şi în ceea ce priveşte ieşirea din criză cu ajutorul banilor europeni.
Prin lipsa unui Guvern stabil şi a proiectului de buget, Bucureştiul nu îndeplineşte condiţiile impuse de FMI şi de Comisia Europeană, pentru a primi a treia tranşă de bani din împrumutul contractat de la organismele financiare internaţionale. Fără aceşti bani, plata pensiilor şi salariilor bugetarilor ar putea fi pusă sub semnul înterbării.

Antena 3

×
Etichete: Emil Boc
x close