Antena 3 CNN Politică Schimbare majoră pe scena politică. PSD ”divorțează” de UNPR

Schimbare majoră pe scena politică. PSD ”divorțează” de UNPR

1 minut de citit Publicat la 21:45 25 Iun 2016 Modificat la 21:45 25 Iun 2016
liviu dragnea.jpg

Social-democraţii şi-au pierdut răbdarea şi au decis să meargă singuri în alegerile parlamentare. Divorţul de UNPR nu a fost oficializat, în lipsa unui anunţ oficial că progresiştii ar fi bătut palma cu liberalii. În schimb, Liviu Dragnea a anunţat că partidul său nu va mai ceda nici un loc pe liste.

Colaborarea dintre PSD și UNPR își dă ultima suflare. Deși, după alegerile locale, liderii s-au îmbrățișat şi au vorbit de un parteneriat onest, împărțirea puterii și gândul la alegerile parlamentare i-a dezbinat.

Liviu Dragnea, președintele PSD: „Este clar că s-a stabilit fuziunea între UNPR și PNL. (...) Până la urmă PSD o să se chinuie singur, în continuare, şi la aceste alegeri parlamentare. Nu o să mai dăm locuri pe liste pentru că nu mai avem cui”.

Deocamdată, preşedintele UNPR infirmă încheierea unei negocieri cu PNL. Valeriu Steriu a acuzat în schimb PSD de tratament neloial pe parcursul campaniei electorale pentru locale.

Valeriu Steriu - președintele UNPR: „Noi am avut de-a lungul ultimelor luni foarte multe șicanări mai ales în campania electorală, unde am fost efectiv un partid hărțuit putem spune.+ 03.27 nu ne-am propus niciodată să fim o rudă săracă a acestui partid”.

Sunt cel puţin două judeţe unde, acuză PSD, UNPR ar fi făcut blat cu liberalii. La Timiş, de pildă, liderii locali ai UNPR ar fi fost lacomi şi nu au vrut să cedeze funcţii celor de la ALDE. PSD, are şi o altă nemulţumire.

Liviu Dragnea, preşedintele PSD: „Ce este interesant e că o propunere de fuziune eu am facut-o domnului Steriu. Acum o lună şi jumătate, pe care a declinat-o. Asta înseamnă că, probabil, de când a fost ales preşedinte a avut în minte această alianţă cu PNL”.

Liderul UNPR are altă versiune şi îi acuză pe social-democraţi că au fost primii care au trădat.

Valeriu Steriu, președintele UNPR: „Faptul că exact în aceste luni de existență a unui astfel de protocol în care scrie, inclusiv acest aspect, că nu se transferă parlamentari de la un partid la altul avem 12 parlamentari care au plecat arată totuți cine a fost corect și cine nu”.

×
x close