Conflictul a apărut între polii de influență din PNL.
Și aseară, în fața președintelui, au apărut certuri între tabăra din Ardeal și cei din sudul țării, însă câștigători au fost cei din sud. Aceștia au reușit să îl impună pe Cristian Bușoi la Transporturi.
Însă, după ce au plecat din fața președintelui, liberalii au continuat această ceartă și, până la urmă, tabăra din Ardeal a câștigat. Așadar, sunt multe schimbări care au fost făcute în lista de miniștri.
Astfel, Cătălin Predoiu ar urma să meargă la Ministerul Apărării, Alina Gorghiu ajunge la Ministerul Justiției și Marcel Boloș preia Ministerul Transporturilor.
Și Robert Sighiartău apare pe listă, la Ministerul Digitalizării.
În cursul zilei de mâine, PNL ar trebui să depună lista de miniștri și programul de guvernare, iar, începând de marți, vor începe audierile în comisii, urmând ca miercuri, sau cel târziu joi, să aibă loc votul pentru guvernul condus de Nicolae Ciucă.
Lista miniștrilor s-a schimbat
Aseară, lista miniștrilor propuși de premierul desemnat arăta astfel:
Prim-ministru: Nicolae Ciucă
Vicepremier: Kelemen Hunor
PNL
Ministerul Apărării Naţionale: Simona Cojocaru
Ministerul de Externe: Bogdan Aurescu
Ministerul Finanțelor Publice: Dan Vîlceanu
Ministerul Afacerilor Interne: Lucian Bode
Ministerul Educației: Sorin Cîmpeanu
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale: Raluca Turcan
Ministerul Energiei: Virgil Popescu
Ministerul Agriculturii: Daniel Constantin
Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu
Ministerul Transporturilor: Cristian Bușoi
Ministerul Sănătății: Nelu Tătaru
Ministerul Justiției: Cătălin Predoiu
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizăzii: Pavel Popescu
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: Florin Roman
Miniștrii UDMR
Ministerul Investițiilor și proiectelor Europene: Hegedus Csilla
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și a Administrației: Cseke Attila
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Tánczos Barna
Ministerul Tineretului și Sportului: Novak Eduard.