A fost scandal la Parlament, marți, după ce președintele Klaus Iohannis a fost întâmpinat de vicepreședinții celor două Camere legislative, și nu de președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, respectiv președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, așa cum cerea protocolul.
Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au venit în întâmpinarea președintelui Iohannis abia la ușa sălii de plen a Parlamentului, unde s-a văzut extrem de bine ruptura dintre cele două instituții.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a adresat, marți, plenului reunit al Parlamentului, cu ocazia sărbătoririi a 140 de ani de la Proclamaţia de Independenţă a României, precum şi a Zilei Europei.
Iohannis a transmis luna trecută o scrisoare preşedinţilor celor două Camere legislative, Călin Popescu-Tăriceanu şi Liviu Dragnea, în care solicita să adreseze Parlamentului un mesaj.
Preşedintele Iohannis s-a mai adresat anul acesta Parlamentului în luna februarie pe tema bugetului de stat.