Şedinţa în care trebuia să se discute şi acest subiect a fost suspendată de preşedintele Senatului, Mircea Geoană, din lipsă de cvorum.
Liderul grupului PNL din Senat, Puiu Haşotti, acuză PDL că sabotează activitatea camerei superioare a parlamentului.”Lucrările Senatului, cel puţin, nu se desfăşoară şi nu s-au desfăşurat nici luni, nici azi, din pricina absenţei puterii” explică Haşotti.
Opoziţia susţine că PDL nu se prezintă în plen din cauză că nu are suficienţi oameni să voteze intrarea unui om al puterii în Consiliul Superior al Magistraturii. Senatorii democrat-liberali au explicaţii diferite pentru absenţa de la lucrări.
Senatorii ar fi trebuit să dezbată mai multe legi importante, precum cea care reglementează alegerea primarilor.