Un scandal pe legea insolvenţei a avut loc luni, la Comisia de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor.
După ce au votat împotriva proiectului, PNL cere ca legea să intre în plen mâine, iar PSD spune că dezbaterile trebuie să fie mai aşezate.
FMI i-a scris şi ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, căruia îi spune că legea falimentului personal poate avea un impact negativ asupra pieţei financiare. Delegaţia FMI vine mâine la Bucureşti.
Azi, românii cu credite în franci elveţieni au primit totuşi o veste bună - cursul BNR este cu aproape 10 bani mai mic decât cel de vineri.
Şi CSM a anunţat luni că nu se împotriveşte adoptării unei legi a insolvenţei personale. Consiliul cere însă Parlamentului să nu grăbească adoptarea actului normativ fără o dezbatere serioasă înainte şi fără un studiu de impact.
Potrivit CSM, legea trebuie să stabilească foarte clar care sunt persoanele ce pot cere declararea insolvenţei. Şi Ministrul Justiţiei a spus să situaţia trebuie analizată cu atenţie.
Premierul Victor Ponta cere ca legea insolvenţei persoanelor fizice să poată fi aplicată tuturor românilor, nu doar celor care au probleme din cauza creditelor în franci.
Scopul legii trebuie să fie protejarea oamenilor de crize financiare, spune premierul.
Guvernul a avizat favorabil la sfârşitul anului trecut legea insolvenţei persoanelor fizice, în condiţiile în care în ultimii doi ani s-a angajat constant faţă de FMI, în scrisorile de intenţie, să facă toate eforturile pentru a evita adoptarea unor astfel de iniţiative.