![furtuni puternice anuntate de anm doua judete intra sub cod portocaliu de vijelii furtuni puternice anuntate de anm doua judete intra sub cod portocaliu de vijelii](https://www.antena3.ro/thumbs/landscape/2024/07/21/furtuni-puternice-anuntate-de-anm-doua-judete-intra-sub-cod-portocaliu-de-vijelii-913670.jpg)
Liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, a cerut marţi sancţionarea liberalului Nicolae Giugea care l-a numit "berbec" pe ministrul Agriculturii, Petre Daea.
"Iulius Caesar Caligula şi-a pus calul senator, Petru Groza şi-a pus boul ministru, respectiv pe Zaroni, Liviu Dragnea a venit şi a numit la ministerul Agriculturii un berbec, dar nu berbecul începător, aşa cum zic ciobanii, sau, pe înţelesul tuturor, nu masculul alfa, ci a pus berbecul care se pierde de turmă şi face întotdeauna deliciul televiziunilor", a declarat Giugea în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple pe Agricultură "După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea".
După această intervenţie, liderul deputaţilor PSD Daniel Suciu a cerut sancţionarea reprezentantului PNL.
"Acum înţeleg de ce nu aţi fost de acord cu modificarea regulamentului. Vi se pare normal ca un deputat să facă într-un fel deloc neacademic un ministru? Şi, stimate doamne, chiar nu e cazul să aplaudaţi cu atâta virtute jignirile din Parlament. Şi, dacă tot am votat acest regulament, chiar solicit tragerea la răspundere a unui coleg care nu-şi înţelege rolul şi menirea în Parlament", a transmis Suciu.