Sărbătorile de iarnă nu aduc liniştea în Coaliţie. Neimpozitarea pensiilor mai mici de 3000 de lei este subiect de ceartă între Liderii PNL şi PSD. Proiectul este iniţiat de liberali, dar social democraţii spun că nu susţin un astfel de demers.
Cu toate acestea, nempozitarea pensiilor până la 3000 de lei a trecut tacit de Senat, deoarece 14 decembrie era termenul de adoptare tacită. Proiectul trecuse de Comisia pentru Buget Finanțe şi Bănci a Senatului şi se blocase la Comisia de Muncă, iar pe 14 decembrie întrunea termenul de 45 de zile pentru adoptare tacită, așa că decizia stă în mâna Camerei Deputaților.
Doar că aceasta se va lua abia anul viitor, în noua sesiune Parlamentară. PSD nu vrea sa susțină o astfel de măsură după ce coaliția a decis să majoreze pensiile cu 12,5%. Unele surse spun că nici liberalii nu ar mai fi de acord cu o astfel de variantă, deşi proiectul este susținut şi depus de liberali la Senat.
Măsura ar avea un impact bugetar de 87,49 milioane de lei în fiecare lună.