Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anuţat într-o declaraţie de presă făcută înainte de reluarea şedinţei de guvern că salariile din agenţiile guvernamentale şi cele din companiile de stat sunt într-adevăr exagerate în raport cu ceea ce societatea şi economia românească îşi pot permite. Potrivit declaraţiilor premierului, a fost luată deja o decizie prin care salariile preşedinţilor agenţiilor guvernamentale să fie reduse la nivelul indemnizaţiei acordate unui secretar de stat, în timp ce vicepreşedinţilor acestor agenţii le vor reveni salarii egale cu cele ale subsecretarilor de stat. Mai mult, şefii agenţiilor guvernamentale vor primi doar indemnizaţii, la care nu se vor adăuga sporuri sau prime.
La finalul şedinţei, premierul a declarat că a fost aprobat un memorandum prin care scretarilor de stat care sunt şi membri în consiliile de administraţie să le fie limitate aceste drepturi la o singură funcţie. În termen de cinci zile cei care sunt într-o astfel de situaţie vor trebui să facă o alegere şi să îşi prezinte demisiile din celelalte consilii de administraţie.
În privinţa societăţilor comerciale cu capital de stat şi a regiilor autonome, premierul a precizat că legislaţia este foarte complicată, existând contracte colective de muncă ce nu pot fi încălcate printr-o decizie a guvernului. Cu toate acestea, situaţia va fi reglementată în sensul că salariile vor fi acordate în funţie de performanţe şi subvenţii. Astfel, managerii societăţilor care trăiesc din subvenţii şi sunt în pierdere nu vor putea avea şi salarii prea mari, spre deosebire de companiile naţionale sau regiile autonome competitive. premierul a subliniat necesitatea recompensării performanţei şi penalizarii contraperformanţei în această situaţie.
Premierul a mai menţionat că a acceptat "cu mare plăcere" demisia lui Gergely Olosz din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, adăugând că i-ar fi cerut chiar el demisia dacă acesta nu renunţa la conducerea ANRE.
Antena3.ro