Guvernul Marcel Ciolacu intră astăzi în linie dreaptă pentru învestire. La ora 10:00 încep audierile miniștrilor în comisiile de specialitate din Parlament. Vor fi audieri maraton, având în vedere că toți cei 18 vor trebui să își prezinte, rând pe rând, proiectele pe care le au în programul de guvernare.
Mâine, de la ora 12:00, urmează ca Guvernul Ciolacu să primească votul de învestitură în plenul reunit al Parlamentului. După aceea, noul guvern va depune jurământul la Palatul Cotroceni iar mâine seară este programată prima ședință a executivului condus de Marcel Ciolacu.
Iar Marcel Ciolacu a prezentat noul program de guvernare. Premierul desemnat promite că pensiile mai mici de 3000 de lei nu vor fi impozitate, iar până în 2025, toți românii cu salariul minim vor câștiga 500 de euro pe lună.
”Știm exact ce avem de făcut și propunem un plan cu cinci mari obiective. Rezolvarea, odată pentru totdeauna, a problemei pensiilor speciale și adoptarea noii legi privind salarizarea unitară. Stoparea creșterii prețurilor, refacerea puterii de cumpărare, dezvoltarea sistemelor publice de educație și sănătate, principalul argument pentru a-i convinge pe românii plecați să se întoarcă în țară.
Dezvoltarea economică prin creșterea producției naționale, atragerea de bani europeni și alocări bugetare, crearea de locuri de muncă mai multe și mai bine plătite”, promite Marcel Ciolacu.
Citește și: Schimbări de ultim moment! Lista miniștrilor propuși de PSD și PNL să facă parte din Guvernul Ciolacu
Salariul minim va crește la 500 de euro iar salariul mediu va atinge 1000 de euro, mai spune Marcel Ciolacu.
”Astăzi avem una dintre cele mai mari poveri fiscale din Uniunea Europeană la salariile mici, de două ori mai mare decât în Germania. În plus, știm cu toții, că o treime din salariații din România primesc acum salariul minim de 3000 de lei brut, adică 1900 de lei net. Pe baza dialogului cu sindicatele și patronatele, vom crește salariul minim pentru a reduce numărul salariaților cu normă întreagă aflați în sărăcie.
Toți cei care muncesc trebuie să aibă asigurat un nivel de trai decent. La finalul acestui mandat orice angajat trebuie să câștige minimum 500 de euro lunar iar câștigul salariului mediu net să ajungă la 1000 de euro”, a mai declarat Marcel Ciolacu.
Pensiile vor crește iar toate sistemele de protecție socială vor rămâne în vigoare, promite premierul desemnat.
”Acest guvern va avea grijă și de cei care au muncit o viață întreagă. Așa cum am făcut de fiecare dată când ne-am aflat la guvernare, pensiile vor crește. În plus, toți românii cu venituri mici și medii, salariați sau pensionari, vor fi în continuare sprijiniți de stat. Toate formele de ajutor, din acest moment, vouchere pentru alimente și pentru plata facturilor la energie și gaze vor continua”, a concluzionat noul premier desemnat.