Biroul
Electoral Judeţean a fost sesizat, duminică, de către candidatul
independent la primăria Ptopiş, Pisek Francisc. Motivul:
preotul
comunei, Alexandru Chira, vizitează gospodăriile oamenilor şi îi
ameninţă că nu îi mai înmormântează dacă nu se
duc la vot şi nu pun ştampila pe numele candidatului PD-L,
transmite Mediafax.
"Având
în vedere sesizarea cu privire la acest caz, organele de
Poliţie trebuie să intervină. Nu este de competenţa BEJ această
situaţie, dar nu e un lucru firesc gestul preotului", a spus
preşeditele BEJ Sălaj, citat de Mediafax.
Francisc,
a declarat corespondentului Mediafax că preotul ortodox face
campanie pentru PDL pentru că este rudă cu acesta.
"Preotul
ortodox din comună a mers la persoanele vârstnice acasă şi
le-a ameninţat că nu le va îngropa, când va fi cazul,
dacă nu merg la vot şi nu îl aleg pe candidatul PD-L. Înţeleg
că suntem în campanie, dar aşa ceva nu este permis. Stau
bătrânii pe uliţe şi plâng că nu vor fi îngropaţi,
lucru total absurd. Sper ca după sesizarea mea să se ia măsuri. Nu
e prima dată când preotul merge acasă la oameni pentru a face
campanie electorală. Face asta întrucât candidatul PDL
la Primărie îi este cumnat", a declarat candidatul
independent.
Antena3.ro