Antena 3 CNN Politică S-a terminat campania electorală în România, pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

S-a terminat campania electorală în România, pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

Este interzisă continuarea propagandei electorale

alegeri votare
S-a terminat campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi locale
de Redacția Antena 3 CNN    |    08 Iun 2024   •   08:50

Campania electorală, care a început pe data de 10 mai, s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00, românii cu drept de vot fiind aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă reprezentanţii în Parlamentul European şi pe cei în administraţia locală.

Duminică, la ora 22:00, în direct la Antena 3 CNN şi pe antena3.ro veţi afla primii care sunt rezultatele alegerilor europarlamentare şi locale 2024 și datele singurului EXIT-POLL din România realizat de Curs-Avangarde.

În acest an, 207.389 de candidaturi au fost înscrise pentru alegerile locale, iar pentru alegerile europarlamentare au intrat în cursa electorală 494 de candidaţi.

Timp de o lună, candidaţii intraţi în competiţia pentru un loc în Parlamentul European sau în conducerea administraţiilor locale şi-au transmis mesajele prin intermediul afişelor electorale sau prin întâlnirile cu alegătorii.

După încheierea campaniei electorale, materialele de propagandă electorală de orice tip trebuie îndepărtate din clădirea sediului secţiei de votare din ţară.

Potrivit unei hotărâri a Biroului Electoral Central, îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din clădirea sediului secţiei de votare din ţară şi de pe respectiva clădire se dispune de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi se aduce la îndeplinire prin persoanele desemnate de primar în cel mult două ore de la comunicare.

Este interzisă continuarea propagandei electorale

Este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale şi anume din data de 8 iunie, ora 7,00, şi până la încheierea votării.

„Prin continuarea propagandei electorale după data încheierii campaniei electorale se înţelege afişarea, lansarea sau distribuirea de materiale electorale de orice tip, difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private sau prin intermediul unor vehicule special amenajate, cu excepţia celor deja amplasate în timpul campaniei electorale, precum şi sfătuirea alegătorilor la sediul secţiei de votare şi în afara localului secţiei de votare, până la o distanţă de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze anumite partide, alianţe sau candidaţi independenţi, după data de 8 iunie, ora 7,00, până la încheierea votării", arată BEC.

După data de 8 iunie, ora 7:00, în ziua scrutinului şi până la sfârşitul votării, organizatorii evenimentelor de orice gen şi participanţii la acestea nu pot derula acţiuni de propagandă electorală.

În ceea ce priveşte atribuţiile preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare din ţară privind dispunerea de măsuri necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii, acestea se întind şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 de metri.

Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare are la dispoziţie mijloacele de ordine necesare asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne, pe care îi informează cu privire la situaţiile care atrag acţiuni din partea acestora.

În ziua de 9 iunie, începând cu ora 7:00, şi până la momentul încheierii votării, comercializarea sau consumul de băuturi alcoolice pe o distanţă de 500 de metri în jurul localului secţiei de votare este interzisă.

Potrivit Biroului Electoral Central, prin organizarea evenimentelor de orice gen nu se poate obstrucţiona accesul persoanelor la secţiile de votare în preziua votării, în intervalul orar 18:00 - 19:00, şi în ziua votării, în intervalul 6:00 - 23:59.

Aproape 19 milioane de alegători sunt aşteptaţi să voteze duminică la europarlamentare şi locale în aproximativ 20.000 de secţii organizate în ţară şi în străinătate. 

Cum se votează în România. Ghid complet pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare

Pe data de 9 iunie, în România au loc atât alegerile locale, cât și alegerile europarlamentare.

Secțiile de votare se deschid pe 9 iunie, la ora 07:00, iar procesul de votare se va încheia în aceeași zi, la ora 22:00.

Cum se votează în România la alegerile locale

Alegerile locale 2024 vor avea loc duminică, 9 iunie. Românii își vor putea alege reprezentanții la nivel local pentru un mandat de patru ani. Astfel, românii vor vota pentru un primar, un preşedinte de Consiliu Judeţean, dar şi pentru un partid sau o alianţă electorală în Consiliul Local şi în Consiliul Judeţean.

Acest scrutin este crucial deoarece rezultatul său va influența viața de zi cu zi a oamenilor în următorii ani. Cei aleși pe 9 iunie vor lua decizii importante pentru dezvoltarea urbană și rurală, inclusiv pentru bugetul local și serviciile publice locale. Astfel, alegerile vor determina modul în care vor fi gestionate resursele comunității, infrastructura, educația, sănătatea și alte servicii esențiale care afectează direct calitatea vieții cetățenilor.

În cadrul fiecărei secții de votare din București se vor utiliza:

  1. buletine de vot pentru alegerea primarului sectorului;
  2. buletine de vot pentru alegerea consiliului local al sectorului;
  3. buletine de vot pentru alegerea primarului general al municipiului București;
  4. buletine de vot pentru alegerea Consiliului General al municipiului București;
  5. buletine de vot care vor fi folosit la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din data de 9 iunie 2024.

În cadrul fiecărei secții de votare din țară se vor utiliza:

  1. buletine de vot pentru alegerea primarului;
  2. buletine de vot pentru alegerea consiliului local;
  3. buletine de vot pentru alegerea președintelui consiliului județean;
  4. buletine de vot pentru alegerea consiliului județean;
  5. buletine de vot care vor fi folosit la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din data de 9 iunie 2024.

Înregistrarea pe listele electorale

  • Verifică-ți înregistrarea: Înainte de alegeri, asigură-te că ești înregistrat pe listele electorale permanente. Poți verifica acest lucru la primăria localității tale sau online pe portalul Autorității Electorale Permanente (AEP).
  • Reînregistrare: Dacă te-ai mutat recent, trebuie să te reînregistrezi la noua adresă pentru a vota în circumscripția corectă.

Actele necesare pentru vot

  • Actul de identitate: Pentru a putea vota, ai nevoie de un act de identitate valabil (carte de identitate, buletin de identitate, pașaport).
  • Alte documente: În cazuri speciale (de exemplu, pentru studenți sau militari), pot fi necesare documente suplimentare care să ateste reședința temporară în localitatea unde doresc să voteze.

Unde se votează

În fiecare localitate din România există secții de votare desemnate. Secția ta de votare va fi cea corespunzătoare adresei din actul tău de identitate. Acestea sunt amplasate de obicei în școli, cămine culturale sau alte clădiri publice.

Pentru a afla exact care este secția de votare în care ești repartizat, poți accesa site-ul AEP - AICI.

Cine poate vota

În România, poți vota la alegerile europene dacă:

  1. ai cel puțin 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv;
  2. ești cetățean român sau cetățean UE, cu domiciliul sau reședința pe teritoriul României, în conformitate cu procedura administrativă aplicabilă.

Cetățean român care votează în România

Alegătorii sunt arondați unei secții de votare, în funcție de domiciliu sau reședință. Listele de alegători sunt întocmite în avans. Totuși, dacă te afli într-o altă localitate decât cea de domiciliu/reședință în ziua respectivă, poți vota și la altă secție de votare, caz în care președintele biroului electoral al secției de votare te va înregistra pe listele suplimentare de alegători.

Cetățean UE care votează în România

Poți vota dacă ești cetățean al unui alt stat membru al UE, dar trebuie să te înscrii mai întâi pe o listă electorală specială la primăria localității de domiciliu sau de reședință. Poți vota la secția de care aparții în funcție de locul de domiciliu/reședință. Există posibilitatea să votezi și la o altă secție, dacă te afli într-o altă localitate decât cea de domiciliu/reședință în ziua respectivă, dar numai dacă biroul electoral de circumscripție județeană sau biroul electoral de circumscripție al sectorului (în cazul Bucureștiului) confirmă că ai fost inclus(ă) pe listele electorale speciale la cererea telefonică a președintelui biroului electoral al secției de votare. Dacă ești alegător cu mobilitate redusă poți vota și la o altă secţie de votare decât cea la care ești arondat, din aceeaşi unitate administrativ-teritorială.

Cetățean român care votează în străinătate

Poți vota dintr-un alt stat membru al UE sau dintr-o țară din afara UE la secțiile de votare organizate de către statul român. Nu sunt necesare proceduri suplimentare pentru înregistrarea la vot dintr-un alt stat membru al UE sau dintr-o țară din afara UE.
Pentru informații suplimentare, poți consulta pagina Ministerului Afacerilor Externe.

Cetățean UE care votează în străinătate

Poți vota dacă ești cetățean al unui alt stat membru al UE la o secție de votare organizată de statul român în alt stat decât România doar dacă figurezi înscris în listele electorale speciale.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
x close