Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, duminică, că a luat decizia personală de a candida pentru funcţia de preşedinte al României, în condiţiile validării de propriul partid a acestei decizii, de către alianţă (DA) şi de celelalte partide de centru-drepta.
"Decizia mea personală este luată de a mă înscrie în lupta pentru prezidenţiale, dar trebuie validată în partid, în alianţă şi în rândul tuturor partidelor de dreapta. Această decizie devine definitivă în cazul în care susţinerea tuturor partidelor de dreapta este sinceră şi definitivă", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu, conform Mediafax.
El a arătat că o candidatură unică din partea forţelor de dreapta ar fi un prim pas pentru construcţia unui partid unic de centru-dreapta.
"Datoraia mea este să le conving (pe partidele de centru-dreapta - n.r.) că este o opţiune demnă de luat în seamă şi care merită investiţia de încredere şi de resurse. O candidatură unică din partea forţelor de dreapta înseamnă primul pas către construcţia unui partid unic de centru-dreapta capabil să adăpostească toate nuanţele doctrinare ale partidelor existente de la liberal-conservatorism la creştin-democraţie. Un partid unic al dreptei trebuie să fie afiliat la PPE. Miza pe care mi-o asum este de a aduce partidele de centru-dreapta sub un singur steag politic", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.