"Argumentele prezentate astăzi de prim-ministrul Victor Ponta lămuresc foarte clar situația politică. Nu intru în detaliile juridice — ele au fost foarte bine explicate de către premier. Ar fi fost bine și corect ca premierul să fi avut șansa de a oferi aceste explicații și procurorilor, înainte ca lucrurile să evolueze de o manieră cel puțin suspectă. În ceea ce privește partea politică, lucrurile sunt cât se poate de clare — un Guvern nu poate fi schimbat decât de către Parlament sau prin alegeri. Orice altă formulă este nedemocratică", a afirmat Rovana Plumb într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit acesteia, "vocile opoziției nu au în acest moment nicio legitimitate de a vorbi despre demisia Guvernului și a premierului".
"Președintele Iohannis a candidat în condițiile unui proces cu ANI; Traian Băsescu s-a ascuns 10 ani în spatele imunității prezidențiale de dosare; doamna Gorghiu, domnul Atanasiu au de dat propriile explicații; de domnul Predoiu nu mai spunem — tocmai ce am aflat că și-a angajat în minister foștii parteneri de afaceri", a argumentat Rovana Plumb.
În opinia sa, justiția nu trebuie amestecată cu politica. "Justiția trebuie să își urmeze cursul, dar politică se face de către Parlament, de către Guvern, partide, președinte", a adăugat președintele CN al PSD.
Premierul Victor Ponta a anunțat duminică, după ședința liderilor coaliției de guvernare, că va contesta ordonanța procurorului în cazul său.
El a subliniat că este acuzat pentru presupuse fapte petrecute în 2007-2008 pentru care s-a deschis un dosar în 2012 în urma acuzațiilor Monicăi Macovei.
Ponta a adăugat că dorește să-și dovedească nevinovăția, susținând că acuzarea sa, din punct de vedere politic, care ca scop schimbarea guvernului actual și a majorității actuale.
"Conform tuturor definițiilor, schimbarea unui guvern se face prin alegeri sau prin vot în parlament. Orice altă metodă înseamnă lovitură de stat și nu îmi doresc să trăim într-o țară în care guvernele se schimba altfel decât prin procedurile constituționale", a spus premierul.