România a decolat, a trecut de pistă şi zboară, iar politicienii sunt pe pământ deşi aveau bilete în avion. Aşa a descris preşedintele Traian Băsescu
?incapacitatea clasei politice de fi un motor, o locomotivă pentru evoluţia României?. La conferinţa anuală a Societăţii Academice din România, desfăşurată sub genericul România Europeană - Tendinţe în 2007, şeful statului a avertizat că lipsa de reacţie a politicienilor
?va avea costuri enorme pentru democraţia din România?. Aşa îşi explică Băsescu încrederea din ce în ce mai scăzută pe care o au oamenii în politicieni.
Incredibil, dar adevărat. Băsescu a lăudat, voalat ce-i drept, Guvernul.
?Cel puţin la nivelul ministerelor avem capacitatea de a genera proiecte valabile. Sunt mai optimist decât experţii. Suntem capabili să generăm proiecte la nivelul Guvernului?. Cu toate acestea, preşedintele este îngrijorat pentru că simpla creştere ecomică nu garantează alinierea la UE ca nivel de trai. În plus, mediul rural nu a intrat informaţional în UE. Fermierii nu ştiu cum să acceseze fonduri europene. Forţa de muncă pleacă pentru că este prost plătită şi în curând vom avea o criză din acest punct de vedere.
Pe de altă parte, Băsescu este preocupat de consumul excesiv de energie din ţara noastră.
?Blocurile din Bucureşti sunt calorifere pentru atmosferă?. Există pierderi energetice enorme în încălzitul locuinţelor. Casele vechi sunt prost izolate termic.
Bogdana Boga