Potrivit Agerpres, din totalul sesizărilor, 85 s-au produs în mediul rural şi 67 în mediul urban.
UPDATE 18:20- Sistemul Naţional de Raportare şi Monitorizare a înregistrat, duminică, până la ora 17,00, un număr de 370 de sesizări referitoare la posibile încălcări ale legii la alegerile parlamentare, informează Ministerul Administraţiei şi Internelor.
De la ora 7.00 până la ora 14.00 au fost înregistrate 152 de sesizări, comparativ cu ziua în care au avut loc alegerile locale când au fost 411 incidente, înregistrate în acelaşi interval orar.
Petre Tobă a declarat că la nivel naţional au fost constituite 1.113 echipe operative care vor verifica toate sesizările primite pe durata votului, acestea fiind formate din 3.920 de poliţişti care vor dispune măsurile legale.
Rezultate alegeri parlamentare 2012, la Antena 3
Rezultatele preliminare exit-poll la alegerile parlamentare le vei afla pe Antena3.ro.
În ziua alegerilor, site-ul Antena3.ro va publica rezultatele preliminare oferite de CCSB şi le va posta pe HARTA ELECTORALĂ.
Seara, Mihai Gâdea şi Răzvan Dumitrescu îţi vor spune cine a câştigat alegerile parlamentare din 2012. Momentul adevărului va fi la ora 21.00, când Antena 3 îţi va oferi rezultatele exit-poll-ului CCSB, iar oamenii vor afla cine a câştigat alegerile parlamentare.
Totul despre alegerile parlamentare 2012
La alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 nu există liste speciale, alegătorii pot vota doar în colegiul în care îşi au domiciliul şi numai cu cartea de identitate. Vezi regulile de desfăşurare la alegerile parlamentare din 2012.
Citeşte şi: Ministerul de Interne vine în ajutorul persoanelor care au actele de identitate expirate.
Vezi lista colegiilor uninominale şi ce străzi/localităţi revin fiecăruia.
Vezi harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate.
Toate informaţiile despre ziua alegerilor parlamentare 2012 le puteţi găsi şi pe www.antena3.ro, pe contul de Twitter, @antena3, şi pe pagina de Facebook www.facebook.com/RomaniaLaVot.