Antena 3 CNN Politică România cere Ucrainei ca dronele navale să se autodetoneze dacă intră în apele teritoriale românești. Miruță: "Tehnic este posibil"

România cere Ucrainei ca dronele navale să se autodetoneze dacă intră în apele teritoriale românești. Miruță: "Tehnic este posibil"

George Forcoş
4 minute de citit Publicat la 18:02 03 Iul 2026 Modificat la 19:37 03 Iul 2026
714561100_1496228668923284_1229042785177421373_n
Radu Miruță: Apreciem că trei sferturi dintre răspunsuri sunt clarificatoare. FOTO: Antena 3 CNN

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat la Antena 3 CNN că România a cerut informații suplimentare de la autoritățile ucrainene despre drona navală care a ajuns în Portul Constanța, după ce a primit răspunsurile la cele 14 întrebări. Totodată, oficialul a anunțat că Bucureștiul a solicitat Kievului ca toate dronele navale lansate în Marea Neagră să fie preprogramate să se autodetoneze dacă pătrund în apele teritoriale românești.

"Am primit răspuns la cele 14 întrebări. Apreciem că trei sferturi dintre răspunsuri sunt clarificatoare. Pentru sfertul rămas am revenit astăzi cu alte întrebări, în sprijinul clarificării aspectelor care ne interesau. Pe lângă aceste întrebări, pentru a primi viitoare răspunsuri, am mai trimis o adresă oficială care este continuarea unei discuții începute acum trei săptămâni, o solicitare a României către partea ucraineană care prevede că orice dronă lansată de Ucraina în Marea Neagră să plece preprogramată, astfel încât atunci când intră în apele teritoriale românești, dacă se întâmplă asta, să se autodetoneze. Există posibilitatea tehnică, chiar dacă se pierde controlul, ea să fie programată dinainte, astfel încât, chiar dacă nu există control, ea tot timpul conștientizează în ce zonă se află și acesta să fie momentul în care se generează o autodetonare dacă se intră mai aproape de 12 mile marine, cât este limita pentru apele teritoriale românești. Nu există niciun motiv nici tehnic, nici militar".

La întrebarea cum a ajuns drona în Portul Constanța, ucrainenii au explicat că au pierdut controlul dronei la 250 de km depărtare de țărmul românesc:

"Din explicațiile pe care le-au transmis Ministerului Apărării, ei au pierdut controlul asupra celor patru drone în seara de dinainte și asta s-a întâmplat la 250 de km depărtare de țărmul românesc. Sigur că mai avem câteva întrebări care să elimine absolut orice potențială variantă, că și cum ar fi fost mai multe variante posibile. Există și explicația că, din moment ce la 250 de km s-a pierdut controlul asupra lor și nu știau unde sunt, nu au mai avut comunicații".

Întrebările suplimentare cerute de România vizează pătrunderea dronei în port și momentul în care ucrainenii au anunțat autoritățile române, a mai spus Radu Miruță:

"Întrebările sunt de natură tehnică și presupun niște informații care nu pot fi utilizate legal în spațiul public. Sunt în legătură cu contextul de proximitate al Portului Constanța, cu legătură la momentul în care ne-au anunțat pe noi despre asta. Trebuie să mai clarificăm, din punctul meu de vedere, și se vor clarifica".

Unde se îndrepta drona ucraineană

"Cu certitudine, misiunea nu era către Portul Constanța. Din informațiile primite, nu era către zona apropiată României", a mai precizat Radu Miruță.

El a mai precizat că în urma incidentului a fost stabilită o comunicare directă cu autoritățile ucrainene și că s-a solicitat ca dronele să se autodetoneze dacă pătrund în apele teritoriale ale României:

"S-au întâmplat două lucruri: un canal de comunicații între oamenii tehnici, care să funcționeze cu responsabili direcți. Când apare o problemă, să nu mai sunăm neapărat la nivel de șefi, care să înțeleagă cine e responsabil de asta, ci să fie un punct de contact specific pentru canalul de comunicații cu România, specific pe ce se întâmplă la Marea Neagră. Al doilea aspect este cel transmis astăzi, ca Ucraina să nu mai lanseze la apă nicio dronă care să nu fie preprogramată, ca atunci când se pierde controlul asupra ei să aibă capacitatea de a conștientiza că este în apele teritoriale românești și, la intrare, să se autodetoneze dacă ajunge dintr-o eroare acolo".

Radu Miruță, despre dronele rusești care au încălcat spațiul aerian

Întrebat despre raportul care prevede că și România a fost ținta incursiunilor cu drone rusești pentru testarea capacității de reacție, Radu Miruță a precizat:

"Avem zero toleranță împotriva intrării în spațiul aerian românesc care nu este autorizată. O dată la două săptămâni se mai reconfigurează capacitatea noastră de apărare în zona Dobrogea, în special. În ultimele luni au venit și capabilități noi. Acum un an, România nu avea nici în plan să cumpere capabilități tehnice de apărare antiaeriană împotriva dronelor. În câteva luni, nu numai că s-a identificat ce trebuie cumpărat, s-au găsit surse de finanțare și s-au semnat contractele. Este un salt enorm".

Radu Miruță a mai precizat că România este îndreptățită să solicite capacități anti-drone de la aliați, până este livrată tehnologia deja comandată de țara noastră:

"La nivel aliat, nu poți să fii în situația de a cere, fără ca tu să contribui. România însă acum e într-o situație care trebuie folosită la fiecare întâlnire: noi nu cerșim sprijin. Am demonstrat cu contracte ferme că ne-am făcut temele. Am plătit parte din aceste contracte, am reușit să le semnăm, arătăm care e graficul de livrare. România are toată legitimitatea la nivel aliat să ceară sprijin pe perioada în care vor fi livrate. Ne-am mișcat suficient de repede. După ce aceste capabilități vor intra în dispozitivul de apărare, România va fi un zid destul de filtrant. Atunci este un interes și din partea NATO ca România să aibă în funcțiune astfel de metode de apărare".

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close