Antena 3 CNN Politică Când vor putea intra românii în SUA fără vize. Anunţul preşedintelui Klaus Iohannis

Când vor putea intra românii în SUA fără vize. Anunţul preşedintelui Klaus Iohannis

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:46 24 Sep 2022 Modificat la 00:06 25 Sep 2022
Klaus Iohannis
Sursa foto: Captură video Antena 3

"Toată lumea se implică pentru aşa-numitul Visa Waiver, adică să se poată circula fără viză.

Deocamdată, România nu îndeplinește criteriile tehnice, însă, ca să le îndeplinească, trebuie să existe o campanie de conştientizare, trebuie să existe o informare mai bună a oamenilor care vor să aplice pentru vize şi cred că, în final, dacă toţi ne străduim, vom reuși", a spus Klaus Iohannis. 

Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a obține o viză pentru America

Potrivit legislației americane, oamenii care aplică pentru acest program trebuie să demonstreze că nu intenționează să emigreze în SUA.

Secţiunea 214 (b) a Legii pentru Imigrare şi Naţionalitate arată că „toţi solicitanţii de viză temporară sunt consideraţi potenţiali imigranţi până când, în momentul solicitării vizei, aceştia demonstrează ofiţerului consular că nu au intenţia să emigreze în SUA”. 

În acest sens, toți cei care aplică pentru o viză temporară trebuie să dovedească că au legături puternice cu alt stat. Acestea pot fi reprezentate de proprietăți mobiliare sau imobiliare, legaturi de familie sau un loc de muncă stabil. Educația și alți factori sociali pot fi și ei luați în considerare.

Totodată, solicitanții pot să prezinte documente doveditoare ale ”legături” cu țara de naționalitate. Cel mai important aspect este, însă, sinceritatea cu care oamenii răspund întrebărilor.

Cei ce au fost refuzați inițial, mai pot aplica pentru viza temporară o singură dată, dacă consideră că situația lor s-a îmbunătățit și vor putea dovedi că nu intenționează să emigreze în SUA.

×
x close