"Doamna Roberta Anastase abuzează de calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi se foloseşte de structurile instituţiei pentru a transmite informaţii despre iniţiative personale cu un profund caracter electoral. Dacă are opinii, doamna Anastase poate să le transmită în nume propriu. Calitatea de preşedinte al Camerei Deputaţilor nu o îndreptăţeşte pe doamna Anastase să vorbească, fără consultarea Biroului Permanent, în numele tuturor deputaţilor", se arată într-un comunicat al grupului deputaţilor social-democraţi.
Iritarea pesediştilor a fost provocată de un comunicat lansat marţi de Direcţia pentru Relaţii Publice a Camerei, care prezenta subiectele abordate de Roberta Anastase, în calitate de preşedinte al Camerei, cu reprezentanţii comunităţilor româneşti din Spania şi insista pe afirmaţiile acesteia legate de trecerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din subordinea Ministerului Afacerilor Externe în aceea a primului-ministru.
"O asemenea propunere nu poate fi făcută din poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, atâta timp cât nu a fost discutată niciodată de aceasta, nici în comisii şi cu atât mai puţin în plen", se subliniază în comunicatul PSD.
Nemulţumiţi semanifestă parlamntarii social-democraţi şi de folosirea sintagmei "şeful Legislativului" în cazul Robertei Anastase. "Îi amintim că Legislativul, expresie a puterii suverane a naţiunii nu are niciun şef, iar deputaţii şi senatorii reprezintă în mod egal voinţa celor care i-au ales", mai scriu pesediştii, care mai adaugă că lipsa de experienţă a lui Anastase nu scuză asemenea erori.
Antena3.ro