Jurnalistul Robert Turcescu ar putea prelua interimatul conducerii Societăţii Române de Televiziune (SRTv), a declarat, pentru Mediafax, Raluca Turcan, vicepreşedintele PDL. Acesta ar urma să-l înlocuiască în funcţie pe Alexandru Sassu, până la numirea unui nou Consiliu de Administraţie la TVR.
"S-a decis numirea unui director interimar la TVR. Astăzi (marţi, nr.) a avut loc o discuţie pe tema aceasta. Persoana propusă a fost domnul Turcescu", a spus Raluca Turcan, preşedinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor şi iniţiatoare a unui proiect de modificare a Legii de funcţionare a TVR şi SRR.
Contactat de Mediafax, Robert Turcescu a declarat că "deocamdată nu este nimic oficial".
"Probabil că în următoarele zile vor avea loc discuţii pe această temă", a spus Turcescu, confirmând apoi că este dispus să ia în serios o astfel de propunere.
Raportul de activitate pe anul 2008 al Televiziunii Române a fost respins de plenul reunit al Parlamentului, în martie, cu 195 voturi "pentru", 78 "împotrivă" şi 3 "abţineri", votul negativ al parlamentarilor echivalând cu demiterea lui Alexandru Sassu din fruntea TVR.
Alexandru Sassu a fost numit şef la TVR în 3 iunie 2007, când a fost instalat ca interimar de către Parlament, după ce, pe 4 mai 2007, Tudor Giurgiu şi-a dat demisia din funcţie.
Printre numele vehiculate în presă pentru funcţia de preşedinte-director general al TVR se numără Robert Turcescu, Rodica Culcer, Valeriu Turcan, Ion Cristoiu şi Florin Călinescu.
Antena3.ro