Fostul ministru PDL al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, o critică pe colega sa de partid Sulfina Barbu, pentru "maliţiozităţile" la adresa sa. În replică, Ridzi răspunde într-un interviu acordat
Mediafax, că nu Barbu este în măsură să vorbească despre integritate în PDL.
La sfârşitul săptămânii trecute, Sulfina Barbu i-a cerut Monicăi Ridzi să se autosuspende din partid, pentru că, după CNC va fi suspendată de drept.
"Mi se par nedrepte, cel puţin nedrepte, afirmaţiile Sulfinei Barbu (...) legate de o posibilă autosuspendare a mea. În primul rând, nu cred că doamna Sulfina Barbu este în măsură să vorbească despre integritate în cadrul PDL, atâta timp cât nici domnia sa nu a luat o decizie de a se <autosuspenda> din partid în momentul în care, din câte am auzit, a avut dosare penale", a replicat demnitarul Monica Ridzi.
Fostul ministru al Sportului îi recomandă Sulfinei Barbu ca, în calitatea de comunicator al partidului, să evite accesele unui discurs "de opoziţie".
"În plus, aş ruga-o pe doamna Barbu să îşi regleze tirul abilităţilor comunicaţionale mai puţin pe cazul Ridzi şi mai mult pe alte cazuri, pe cazul Nemirschi de exemplu, despre care toată lumea a uitat, mai ales că domnia-sa a fost şi preşedintele unei comisii de anchetă ineficiente", completează Monica Ridzi.
Demnitarul nu are o relaţie tocmai bună cu colegele sale de partid. După Sulfina Barbu, o altă colegă din PDL, Elena Udrea, i-a recomandat Monicăi Ridzi să se autosuspende din partid.