Preşedintele Băsescu a declarat, vineri, că imediat cum rezultatul alegerilor va fi publicat în MO, va convoca noul Parlament, precizând că trebuie să ţină cont de faptul că actualul Legislativ îşi încheie mandatul pe 19 decembrie şi că urmează să decidă dacă va face convocarea pentru 19, la ora 13.00
"Imediat ce se publică rezultatul alegerilor în Monitorul Oficial convoc Parlamentul, iar convocarea trebuie să ţină seama de un element esenţial: nu pot suprapune funcţionarea a două parlamente. Parlamentul actual îşi încheie în 19 decembrie mandatul", a spus Băsescu, în conferinţa de presă de la Bruxelles, răspunzând întrebărilor ziariştilor, informează Mediafax.
"În avion, decid dacă voi convoca pentru 19 la ora 13.00 sau... Să fie cât mai apropiat pentru ca instituţiile rezultate din alegeri să fie puse rapid pe picioare", a mai spus Traian Băsescu.
Vineri, Biroul Electoral Central a anunţat că a transmis la Monitorul Oficial, spre publicare, procesele-verbale privind rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 9 decembrie.
Uniunea Social Liberală a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare de duminica trecută, după numărarea totală a voturilor, conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central.
La Camera Deputaţilor USL a obţinut 58,63% dintre voturi, ARD - 16,50%, PP-DD - 13,99%, UDMR - 5,13%. La Senat USL a obţinut 60,10%, ARD - 16,70% , PP-DD - 14,65%, UDMR - 5,23%. Prezenţa la urne a fost de 41,76%.