Antena 3 CNN Politică Revanşa lui Tăriceanu: Crearea funcţiei de preşedinte executiv, blocată de comisia de statut a PNL

Revanşa lui Tăriceanu: Crearea funcţiei de preşedinte executiv, blocată de comisia de statut a PNL

2 minute de citit Publicat la 17:47 13 Feb 2009 Modificat la 17:47 13 Feb 2009
Revanşa lui Tăriceanu: Crearea funcţiei de preşedinte executiv, blocată de comisia de statut a PNL
Liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu a reușit vineri să dejoace planurile tandemului Ludovic Orban-Crin Antonescu de modificare a statutului partidului pentru introducerea postului de președinte executiv la Congresul din primăvară. Comisia internă pentru statut, recentă creată de Tăriceanu în acest scop, a respins proprunerea venită din partea unor filiale de creare a funcției de președinte executiv. Postul este vizat de Orban în eventualitatea în care Crin Antonescu va câștiga președinția PNL la Congres. Comisia de statut, formată din apropiați ai actualei conduceri, a mai dat încă o lovitură rivalilor lui Tăriceanu, luând decizia reducerii numărului de vicepreședinți de la 15 la doar 5. Apropiații lui Orban, mizează însă pe cartea Delegației Permanente, acolo unde dețin instrumentele necesare pentru a încerca să schimbe în direcția orită conținutul proiectului de statutu al partidului moșit de oamenii lui Tăriceanu.
Convins că cei doi adversari nu se vor mulâumi cu primirea unor locuri de vicepreședinți la alegerile care vor avea loc la Congresul din primăvară, liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu a luat măsuri pentru a bloca inteanția acestora de înființare a funcţiei de preşedinte executiv.
În acestă săptămână, la nivelul PNL, s-a înfiinţat o comisie pentru statut din persoane apropiate actualului preşedinte, cu Mircea Ionescu Quintus, ca șef al comisiei, vicepreşedintele Teodor Meleşcanu, secretarul general al partidului, Dan Motreanu, fostul ministru al justiţiei Tudor Chiuariu şi fostul ministru pentru relaţia cu parlamentul Mihai Voicu ca membri ai noii structuri. Alături de ei au fost cooptați, în număr însă mai mic, și partizani ai taberei Crin Antonescu - Ludovic Orban, precum Norica Nicolai, Victor Paul Dobre sau deputatul Ioan Timiş.
Superioritatea numerică a adepților lui Tăriceanu, cât și sprijinul acordat acestuia de seniorul partidului, Mircea Ionescu Quintus a făcut ca tandemul să sufere prima sa înfrângere, comisia de statut respingând propunerea de constituire a postului de președinte executiv.
?Comisia a decis să nu adopte propunerea venită din partea a două filiale de creare a funcției de președinte executiv. O singură dată în sitoria partidului a existat postul de prim-vicepreședinte și a condus la grave neînțelegeri și rupturi atunci când Valeriu Stoica și Teodor Stolojan s/au despărțit de partid? a explicat Quintus motivele acestei hotărâri.
Comisia a mai aprobat ca proiectul de statut ce va fi remis votului Congresului să prevadă reducerea numărului de vicepreședinți aleși ai PNL de la 15 la doar 5 locuri. O astfel de decizia servește intereselor aripii Tăriceanu. Conform unor surse liberale, se crează astfel o presiune suplimentară la nivelul taberei Orban-Antonescu. Îngustarea numărului de funcții de conducere disponibile va crește miza funcțiilor în partid și ar putea servi la ruperea înțelegerii dintre rivalii actualului lider PNL , afirmă sursele citate.
Conform procedurilor interne ale partidului, proiectul de statut mai are însă de trecut prin Delegația Permanentă a PNL, acolo unde Orban se bucură de un suport puternic din partea reprezentanților filialelor pentru a impune modificările dorite în documentul care va fi apoi supus votului Congresului din martie.
Marius Vulpe, Antena3.ro

×
x close