Antena 3 CNN Politică Remus Pricopie: Democrația din România s-a întărit în urma alegerilor din 9 iunie, prin izolarea radicalismului politic

Remus Pricopie: Democrația din România s-a întărit în urma alegerilor din 9 iunie, prin izolarea radicalismului politic

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:35 20 Iun 2024 Modificat la 15:37 20 Iun 2024
remus pricopie
Remus Pricopie. Foto: Arhivă personală

Rectorului Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a comentat rezultatul votului la alegerile din 9 iunie. Potrivit acestuia, democrația în România s-a întârit, iar cei care au provocat dezbinaerea au fost penalizați de alegători.

„A trecut suficient timp de la alegerile locale și europarlamentare pentru ca lucrurile să se decanteze, iar evaluările la cald să poată fi nuanțate și calibrate.

Votul exprimat de români este categoric: cetățenii își doresc stabilitate și mai multă responsabilitate din partea actorilor politici. Actuala formulă guvernamentală a fost validată prin vot, iar PSD și PNL au datoria de a respecta mesajul transmis de români.

Democrația din România s-a întărit în urma alegerilor din 9 iunie, prin izolarea radicalismului politic și validarea stabilității și colaborării, chiar între partide politice cu ideologii diferite. Aproape 50% la alegerile europarlamentare, pentru lista comună PSD-PNL, este un record european. Rezultatul este remarcabil nu doar prin procentul în sine, ci prin faptul că electoratul a înțeles situația geopolitică specială în care ne aflăm și a validat o construcție politică formată din două partide cu ideologii diferite. Aceasta demonstrează maturitatea politică a alegătorilor și dorința lor de a vedea o guvernare responsabilă și eficientă, capabilă să depășească diferențele pentru a atinge obiective comune. Mesajul este evident, iar PSD și PNL au acum obligația morală și politică de a respecta votul cetățenilor și de a merge mai departe împreună.

În contrast, cei care au promovat dezbinarea și conflictul intern – AUR, USR – au fost penalizați de către alegători. Este o lecție și pentru aceste partide: oamenii nu doresc instabilitate și conflicte inutile, ci apreciază dialogul și colaborarea în interesul României.

Care este formula concretă pentru a merge mai departe? Doar PSD și PNL o pot stabili, dar sper să le fie foarte clar că, în această etapă istorică, a trece peste orgolii și mize mărunte înseamnă, de fapt, consolidarea democratică a României, ca fundament al securității și prosperității românilor. Tendințele centrifuge amplifică riscurile de securitate și disoluție socială. Aceste riscuri sunt astăzi considerabil accentuate de conflictul de la granița noastră de est și de acțiunile provocatoare ale Rusiei.

Stabilitatea și unitatea sunt piloni fundamentali ai unei democrații sănătoase, acest lucru fiind confirmat de alegătorii români la alegerile din 9 iunie”, spune Remus Pricopie.

×
Parteneri
x close