Reformiştii din PDL, Monica Macovei, Sever Voinescu şi Cristian Preda nu sunt văzuţi cu ochi buni nici de opoziţie. Liderul PSD Victor Ponta îi acuză că au ajuns europarlamentari cu voturile strânse de oameni certaţi cu legea cum ar fi Gheorghe Falcă, iar acum au curajul să ceară scoaterea unor astfel de personaje din partid.
"Macovei a ajuns parlamentar prin voturile lui Falcă, au împărţit găleţi, iar acum se trezeşte că sunt mari reformatori. Sunt cel puţin hilari", a declarat Victor Ponta.
Liderul PSD e convins însă că urmărirea penală, în cazul oamenilor PDL, începe numai atunci când justiţia primeşte verde de la partid.
Nici preşedintele Traian Băsescu nu a scăpat de acuzaţiile liderului PSD. Victor Ponta a criticat dur prezenţa şefului statului la reuniunea Partidului Popular European.
"Un singur personaj nu avea ce căuta acolo - domnul Traian Băsescu. Faptul că preşedintele României, care nu e membru al niciunui partid politic, participă la întâlniri la nivel european ale unor partide politice este împotriva prevederilor constituţionale", a adăugat Ponta.
Acuzaţiile lui Victor Ponta au fost tracarate pe europarlamentarul Cristian Preda, pe blogul său.
"Oare fruntaşul PSD nu a aflat că, în afara şefilor de guvern, la reuniunile familiilor politice europene, iau parte şi şefii de stat? Pun întrebarea pentru că şi Ponta a fost ieri la o reuniune a socialiştilor de pe continent", scrie Cristian Preda pe blogul său.
PSD a cerut Administraţia Prezidenţiale, într-o scrisoare deschisă, să precizeze dacă deplasarea şefului statului la reuniunea PPE a fost suportată de preşedinţie sau de Partidul Democrat Liberal.