Proiectul de lege, adoptat pe articole, prevedea eliminarea incompatibilităţii între funcţia de manager de spital şi cea didactică. Documentul figura pe ordinea de zi şi urma să primească votul final. Deputatul PLD Sorin Paveliu l-a atenţionat pe Bogdan Olteanu că a sărit peste acest punct, iar preşedintele Camerei Deputaţilor a promis că va supune proiectul la vot . La final însă, Olteanu a plecat fără să dea vreo explicaţie.
Liderul deputaţilor PD, Cristian Rădulescu, afirmă că proiectul nu ar fi putut fi adoptat din lipsă de cvorum şi, în consecinţă, Bogdan Olteanu a ales să sară peste acest punct. În replică, preşedintele Camerei Deputaţilor susţine că omiterea punerii în discuţie a proiectului a fost o eroare cauzată de numărul mare de documente înscrise pe ordinea de zi. Olteanu a menţionat că modificarea va fi luată în discuţie la următoarea şedinţă în plen.
Antena 3