Guvernul în exerciţiu s-a reunit vineri în şedinţă pentru a adopta măsurile de organizare a alegerilor prezidenţiale concomitent cu desfăşurarea referendumului dorit de preşedintele Traian Băsescu în primul tur de scrutin. Dedicat consultării populaţiei pe tema introducerii Parlamentului unicameral şi reducerii numărului de reprezentanţi de la 471 la 300, organizarea acestui referendum în tandem cu alegerile prezidenţiale ar aduce la bugetul de stat şi o economie de 11 milioane de euro.
Executivul poate lua astăzi măsurile de aplicare a acestui plebiscit după ce ieri şeful statului a emis decretul prezidenţial prin care a fixat desfăşurarea referendumului pentru data de 22 noiembrie, zi dedicată primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale.
Antena3.ro