Antena 3 CNN Politică Reacții în contradictoriu din partea politicienilor privind abuzul în serviciu

Reacții în contradictoriu din partea politicienilor privind abuzul în serviciu

1 minut de citit Publicat la 17:31 27 Dec 2017 Modificat la 17:31 27 Dec 2017
o_1c2c9hnhpcda1cask4ug4f1fma8.png
foto: captura Antena 3

Inițiatorul proiectului de lege, Cătălin Rădulescu, spune că este necesar ca prevederile din legea actualî provind abuzul în serviciu să fie modificate. 

Concret, se propune introducerea unui prag de 200.000 de euro în cazul abuzului în serviciu. Peste acest prag, fapta se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. 

Proiectul acesta de lege este depus ca și amendament de trei luni de zile. Trebuie discutat și să vedem la dezbatere dacă el va fi menținut ca și infracțiune sau dacă vom delimita până la ce nivel este acțiune civilă și de la ce nivel este acțiune penală. 

Din PSD, reacțiile au fost diferite. Președintele PSD Cluj, Horia Nasra, critică inițiativa colegului de partid și cere consultare națională înainte de luarea vreunei decizii în acest sens. Codrin Ștefănescu spune, pe de altă parte, că legea actuală blochează activitatea în teritoriu. 

Este un proiect propus de asociațiile din Administrație, adica Asociația Primarilor, Asociația Președinților de Județe, Asociația Consiliului Județean și Municipal, care sunt  blocați pur și simplu în activitate pe o lege strâmbă și modificările făcute și aduse de regimul Băsescu și Macovei. 

Reacții au venit și din opoziție, sunt persoane care au spus că modificările sunt făcute cu dedicație pentru Dragnea. 

×
x close