Promulgarea de către președintele Klaus Iohannis a legii privind majorarea salariilor bugetarilor cu 10%, precum și a personalului din sănătate cu 25% a confirmat că deciziile PSD atât la guvernare, cât și în Parlament au fost corecte, consideră președintele social-democraților, Liviu Dragnea.
"Vestea că președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind majorarea salariilor bugetarilor cu 10%, precum și a personalului din sănătate cu 25% a confirmat, o dată în plus, că deciziile noastre atât la guvernare, cât și în Parlament au fost corecte din punct de vedere economic și atât de necesare populației. De această măsură ar urma să beneficieze 200.000 de angajați", a afirmat Liviu Dragnea, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
El a mai atras atenția asupra faptului că majorările salariale vor intra în vigoare de Ziua Națională.
Creșterea salariilor bugetarilor cu 10% începând din acest an a fost adoptată, pe 11 noiembrie, de Camera Deputaților, for decizional. Măsura este inclusă într-un amendament adus la ordonanța de urgență ce prevede o mărire de 25% a salariilor persoanelor care lucrează în sistemul sanitar de stat, fiind introdus de un parlamentar PSD. Mai mult, câțiva senatori PSD au inițiat amendamentul prin care și asistenții sociali să beneficieze de majorarea cu 25%, alături de cadrele medicale, precizează sursa citată.
Vor beneficia de o majorare cu 10% a salariilor bugetarii din administrația publică centrală și locală, cei din siguranța națională, jandarmerie, poliție, inspectorate pentru situații de urgență și din unitățile de cultură și teatru, categorii care nu au beneficiat de nicio majorare salarială pe parcursul anului 2015, se arată în comunicat.