Antena 3 CNN Politică Reacția lui Călin Popescu Tăriceanu, la protestele din această seară

Reacția lui Călin Popescu Tăriceanu, la protestele din această seară

2 minute de citit Publicat la 21:39 10 Dec 2017 Modificat la 21:39 10 Dec 2017
o_1c10v1m7lufs4m71k8mgbv10ml8.jpg

Protestele din stradă reprezentau, la început, societatea civilă, dar au devenit "în mod vădit foarte politice", a afirmat, duminică, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu. 

"Aceste proteste, care la început reprezentau într-un fel ceea ce numim societatea, societatea civilă, în fine, oameni care aveau anumite lucruri cu care nu erau de acord, dar erau apolitice, au devenit, în acest moment, în mod vădit foarte politice. (...) Ele au devenit nişte proteste la care partidele de opoziţie, foarte slab prezente în viaţa publică şi fără să aibă posibilitatea să îşi recapete încrederea, deci pe fondul unui deficit de încredere, caută să se asocieze cu mişcările de stradă pentru a căpăta un plus de credibilitate în revendicările pe care le au", a declarat Tăriceanu.

Potrivit preşedintelui Senatului, în toate ţările, opoziţia îşi doreşte să acceadă la guvernare, dar acest lucru nu se face ca urmare a mişcărilor de stradă. 

"În toate ţările, opoziţia îşi doreşte să răstoarne majoritatea şi să acceadă ea la guvernare, numai că (...) acest lucru se face, de obicei, pe baza votului cetăţenilor exprimat în alegeri libere, nu ca urmare a mişcărilor de stradă. (...) Dacă opoziţia aşa îşi doreşte să ajungă la putere, nu pot decât să subliniez încă o dată că nu se poate accepta într-o ţară democratică o astfel de formulă", a spus Tăriceanu. 

În opinia sa, există "grupuri mai mult sau mai puţin vizibile", care încearcă să răstoarne actuala majoritate prin "mijloace nedemocratice". 

"În felul acesta se confirmă (...) că, după alegerile din decembrie anul trecut, există o serie de (...) grupuri mai mult sau mai puţin vizibile, la vedere, care sunt nemulţumite de rezultatul alegerilor şi care încearcă să răstoarne actuala majoritate printr-o serie de mijloace nedemocratice şi, până la urmă, incorecte. Şi aceasta este (...) sinteza a ceea ce se întâmplă în momentul de faţă prin aceste proteste", a mai afirmat Tăriceanu. 

De asemenea, chestionat cu privire la eventualitatea organizării alegerilor anticipate, Tăriceanu a spus că partidele de opoziţie reuşesc "cu chiu, cu vai să reprezinte cam 25% din opţiunile electorale". 

"Există vreo minimă bază (...) încât să se justifice în vreun fel alegeri anticipate? (...) Opoziţia sigur că poate să ceară, pentru ca să se facă mai vizibilă, alegeri anticipate", a precizat Tăriceanu. 

Întrebat cum comentează solicitarea comunităţii online "Corupţia ucide" privind organizarea alegerilor anticipate, Tăriceanu a răspuns: "Slavă Domnului că în ţara asta mai există şi oameni cu scaun la cap şi nu să facă toţi ceea ce cere Corupţia ucide sau nu ucide. Depinde pe cine ucide, că corupţia poate să ucidă chiar pe cei care strigă sloganurile astea şi care sigur că găsesc tot felul de formule teribiliste, pe care oamenii care au o minimă experienţă politică şi cunosc regulile democraţiei, nu le iau în seamă". 

Totodată, preşedintele Senatului a comentat recentele proteste care au avut loc la Parlament. 

"Nu trebuie să ne speriem că un grup de protestatari a venit în faţa Parlamentului cu lozinci (...) Ce s-a întâmplat înăuntru, în Parlament, este o nouă manifestare pe care n-am mai văzut-o în niciun Parlament în Uniunea Europeană, o manifestare care vorbeşte de la sine despre modul în care un fel de partid, (...) creat în eprubetă, mă refer la USR, înţelege să se manifeste în Parlament, dar probabil că, cu timpul, o să-şi dea seama cât de penibili şi de ridicoli sunt în astfel de ipostaze", a mai afirmat Tăriceanu. A

×
x close