Senatorul
social-democrat Răzvan Theodorescu a declarat că nu va vota
moţiunea depusă de partidul său. ?Este posibil să fiu dat afară
din această cauză?, a mărturisit Theodorescu, adăugând că
se simte umilit să facă parte dintr-un partid care ?merge cu
căciula în mână de la unii la alţii, crezând că
face negocieri?. Există multe presiuni asupra social-democraţilor,
însă ?acestea nu sunt negocieri, ci nişte tratative
penibile, în care noi nu avem ce căuta?, este de părere
senatorul.
?Noi
nu avem ce căuta la guvernare pe uşa din dos, sunt printre vocile
care susţin acest lucru. Trebuie să fim în Opoziţie?. În
ceea ce priveşte informaţia potrivit căreia un social-democrat va
supraveghea votul membrilor partidului, Theodorescu a declarat că nu
ştie nimic despre aşa ceva. Dacă aşa ceva se va întâmpla,
însă, ?voi da bilele înapoi?.
ZIUA
MOŢIUNII -
DEZBATERILE CONTINUĂ
Antena
3