PD-L este încă în faza omogenizării partidelor lui Boc şi Stolojan, sunt probleme de compatibilitate în teritoriu, de comasare de funcţii care afectează puternic orgoliile potentaţilor locali, aşa că nu prea le arde democrat-liberalilor de alegeri anticipate. Rezultă că pentru PSD şi PNL mai importantă este negocierea cu Traian Băsescu decât cea dintre ele două.
Încercăm totuşi o simulare pe hârtie (d-asta cu pixeli) a unui proces de declanşare a anticipatelor şi cuplarea lor cu localele, care moarte-coapte trebuie organizate până la jumătatea lui iunie. Care ar fi, aşadar, condiţiile de îndeplinit:
1.PSD să decidă la nivel de Birou Permanent, cu Năstase revenit în forţă, să meargă pe anticipate. La Consiliul Naţional de vineri s-a dat un acord de principiu, iar sâmbătă a început conturarea unui plan, inclusiv abordarea lui Băsescu pentru a-l convinge să dizolve Parlamentul.
2.Premierul Tăriceanu să reuşească să-şi convingă partidul că anticipatele sunt soluţia cea mai puţin păguboasă. O guvernare din iunie până în noiembrie, sub tunurile PSD, PD-L şi mai ales ale lui Băsescu, ar aduce PNL o erodare agresivă la o zestre de procente şi aşa firavă (în jur de 15%).
3.PNL să convingă UDMR să cupleze la acest scenariu, ceea ce n-ar trebui să fie foarte greu. Maghiarii ar fi fericiţi să scape şi ei de guvernare până nu e prea ?groasă?, plus că au o datorie faţă de liberali după ce au făcut opinie separată în Guvern cu chestiunea Kosovo. În cel mai rău caz, PNL şi PSD ar putea merge şi fără UDMR, dar ar avea o majoritate fragilă în Parlament (53%).
4.Adoptarea noii legi a alegerii Parlamentului, la care se lucrează acum, cu vot uninominal într-un singur tur. Aceasta este nu numai condiţia lui Tăriceanu pentru a renunţa la guvernare, dar ar fi un gest politic obligatoriu pentru convingerea opiniei publice şi a şefului statului că nu se fac anticipate pentru a se evita uninominalul. Tăriceanu nu pleacă înainte de a se vota legea întrucât ar pierde singurul avantaj pe care îl mai are Guvernul: împărţirea judeţelor în colegii uninominale după propriile interese.
5.Traian Băsescu să treacă peste interesele PD-L şi să dizolve Parlamentul. Asta, evident, după procedura parlamentară de respingere a doi prim-miniştri în 60 de zile. De respingere s-ar ocupa PSD, PNL şi UDMR, dar procesul trebuie continuat de preşedinte. Atuul iniţiatorilor ar fi doar acela că în lipsa dizolvării Parlamentului criza s-ar agrava şi mai mult după respingerea mai multor premieri, iar în timpul ăsta ţara ar fi guvernată tot de cabinetul Tăriceanu, care nu pleacă din Palatul Victoria până nu este validat un nou guvern. Ce mi-e guvern minoritar, ce mi-e guvern demisionar! Tăriceanu nu are ce pierde, ba chiar are avantajul că nu mai poate fi demis!
Cam aşa arată provocarea ce stă în faţa clasei politice. Dincolo însă de jocurile de strategii rămâne nerezolvat cel mai mare neajuns: confuzia enormă produsă electoratului. Să votezi în aceeaşi zi pentru primar, consiliu local, consiliu judeţean, senatori şi deputaţi e un efort de înţelegere şi decizie care depăşeşte şi capacităţile unor oameni avizaţi, ce să mai vorbim de cei neinformaţi sau dezinteresaţi de viaţa politică. În plus, sistemul de vot la parlamentare, deşi mai simplu, este nou şi dă alte încruntări din sprâncene. Or, toate acestea ar putea duce la un absenteism masiv. Orice campanie de informare ar fi insuficientă să lămurească alegătorii într-un timp atât de scurt, iar partidele au treabă cu propria lor campanie electorală.
Există însă o soluţie de compromis: alegeri locale, turul I, pe 25 mai, şi turul II al localelor şi parlamentarele pe 8 iunie. Astfel, pe 25 mai alegătorii şi-ar alege, ca de obicei în asemenea scrutinuri, primarul, consiliul local şi cel judeţean, fără nicio suprapunere cu parlamentarele. Votul ar fi administrativ, gospodăresc, la fel ca şi până acum. Peste două săptămâni, pe 8 iunie, alegătorii ar avea votul politic: cel pentru deputaţi şi senatori şi cel pentru primarii ajunşi în turul II. Oricum acest din urmă vot ar fi fost unul de strategii şi alianţe, chiar dacă localele nu se suprapuneau cu parlamentarele.
Cât priveşte numărul buletinelor de vot, la parlamentare s-a votat întotdeauna şi pentru Preşedinţie, aşa că n-ar fi nicio diferenţă. Doar că, în loc de preşedinte, s-ar alege un primar. În cele două săptămâni dintre tururi ar fi timp suficient pentru alegători să intre în logica parlamentară a votului, opţiunea pentru primar nemaifiind o chestiune de mari frământări. După rezultatele primului tur se formează rapid şi opţiunea pentru tutul II.
Pe 8 iunie am putea să avem, aşadar, tot procesul electoral încheiat şi poate şi criza politică stinsă şi ne putem dedica liniştiţi Campionatului European de fotbal, aşa cum se îngrijea premierul. Pe 9 iunie avem meci cu Franţa!
Răzvan Mitroi
