E război pe faţă în PSD, după două zile în care s-au tot analizat cauzele pierderii alegerilor.
În ciuda apelului la calm şi decenţă lansat de Victor Ponta, înfrângerea de la prezidenţiale i-a determinat pe unii dintre liderii PSD să ceară sancţiuni.
Potrivit unor surse, Marian Vanghelie, Robert Negoiţă şi Dan Şova ar putea fi daţi afară săptămâna viitoare, când va avea loc şedinţa Comitetului Executiv.
Între timp, Victor Ponta şi-a luat un scurt concediu. Până luni, a delegat toate atribuţiile de coordonare a Guvernului vicepremierului Gabriel Oprea.
Numărul celor care vor să cadă capete în partid după pierderea alegerilor prezidenţiale a crescut. Senatorul Şerban Nicolae i-a atacat dur pe Ilie Sârbu şi Ioan Rus, pe care îi vrea plecaţi din PSD, împreună cu grupul de la Cluj.
"În fapt, nişte impostori fără legătură cu social-democraţia autentică, ei s-au făcut remarcaţi, poate chiar temuţi, prin sforării, prin atacuri la adresa unor colegi, prin goana rapace după funcţii şi demnităţi, prin aroganţă şi dispreţ", scrie Şerban Nicolae în scrisoarea adresata organizaţiilor PSD din Transilvania.
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, îl acuză la rândul său pe Şerban Nicole că e un oportunist.
Fostul preşedinte PSD Mircea Geoană spune că şedinţa de săptămâna viitoare nu trebuie transformată într-o vendetta.
Sebastian Ghiţă, Marian Vanghelie şi Dan Şova au fost suspendaţi deja din toate funcţiile deţinute în partid după izbucnirea scandalului Hrebenciuc. Şova a ieşit public luni şi a anunţat că Liviu Dragnea, directorul de campanie al lui Victor Ponta la prezidenţiale, ar trebui să demisioneze din funcţia de preşedinte executiv al PSD, ca urmare a pierderii alegerilor.